Zece polițiști de la Serviciul de Înmatriculări Timișoara au fost ridicați și duși la audieri, luni dimineață, agenții fiind cercetați pentru că ar fi luat mită circa 100.000 de lei în numai 4 luni, a anunțat Direcția Generală Anticorupție – Timiș.

Fiecare dintre polițști putea ajunge și la 200 de euro pe zi din mită.

Comunicatul DGA:

Astăzi, 14 iunie 2021, la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au pus în executare un număr de 10 mandate de aducere față de 10 agenți de poliție din cadrul S.R.P.C.I.V. – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara, suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită.

În fapt, din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită.

La acest moment, cei 10 agenți de poliție sunt audiați de către procurorul de caz la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, urmând ca acesta să dispună în consecință cu privire la luarea unor măsuri preventive.

La activitățile de procedură penală s-a beneficiat de sprijin din partea D.G.A. – Centrul Operațional 2 Timișoara și Serviciul Județean Anticorupție Arad.

G4Media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here