fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

40.000 de locuri de cazare, pregătite pe Litoral în minivacanţa de 1 Mai. Cât costă o cameră pe noapte

Citește Și

- Reclamă -

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă 40.000 de locuri în hoteluri pe litoral pregătite pentru turiştii care vor petrece la malul Mării Negre minivacanţa de Paşte şi 1 Mai. Preţurile variază între 40 lei într-un hotel de două stele în sudul litoralului şi 1.500 lei/noapte/cameră în nordul staţiunii Mamaia.

„Avem acum clasificate 101.000 de locuri pe litoral. Au fost 120.000, dar cu criza financiară, multe s-au închis. Dintre acestea numai 5.000 sunt încălzite. Aceasta era marea diferenţă dintre noi şi bulgari. Bulgarii au un litoral construit după anii ’90, noi avem un litoral construit după anii ’70, erau alte standarde când a fost construit, gândit şi conceput arhitectonic litoralul nostru, iar altceva la bulgari. Ei au mult mai multe hoteluri încălzite. (…) Din ceea ce ştim la ora actuală, în Bulgaria vor merge 2.000 – 3.000 de români în această minivacanţă, în timp ce pe litoralul românesc avem pregătite aproape 40.000 de locuri”, a afirmat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

- Reclamă -

El a menţionat că „este greu de spus” câte din cele 40.000 de locuri vor fi ocupate de turişti.

„Câţi turişti vor veni este mai greu de spus, pentru că în timp se va vedea. (…) Conform tradiţiei, de Paşte românii stau acasă (…) iar 1 mai a devenit un eveniment de last minute, dacă va fi frumos afară, vor veni, dacă nu, nu. (…) Preţul poate porni de la 40 de lei pe noapte într-un hotel de două stele în sudul litoralului şi poate să ajungă până la 1.500 de lei camera, într-un hotel de cinci stele pe lângă cluburile din nordul staţiunii Mamaia”, a declarat Răducan.

Prim-vicepreşedintele FPTR, preşedinte al Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a spus că dintre locurile pregătite pe litoralul românesc, 10.000 au fost vândute la Vama Veche, căutate fiind şi cele din Mamaia, staţiune unde în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai vor fi deschise toate cluburile.

- Reclamă -

Sursa: www.romaniatv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un ploieștean a ucis un bărbat din cauza modului în care parcase

Un ploieștean a ucis un bărbat, nemulțumit de modul în care acesta își parcase mașina.Crima a avut loc în...
Sari la conținut