fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Liderul tineretului ALDE și membri din organizație pleacă la PNL

Citește Și

- Reclamă -

Liderul tineretului ALDE. Ionuţ Negoi, a decis să parăsească formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, acuzând conducerea partidului că promovează doar interesele PSD și oamenii fără valoare din anturajul propriu.

„Am înfiinţat ALDE încercând să construim o formaţiune politică în care principiile liberalismului să fie cu adevărat respectate. După mai bine de un an de la fondarea acestui partid, observăm că nu doar liberalismul pe care ni-l doream cu toţii, ci chiar şi ideea de libertate în sine e interzisă în ceea ce a devenit partidul-marionetă al PSD.

- Reclamă -

Tineretul pe care am fost ales să îl reprezint nu are niciun cuvânt de spus în faţa celor care deţin frâiele partidului, iar oamenii de valoare pe care am reuşit să îi aducem alături de noi ne părăsesc rând pe rând, dezamăgiţi de promovarea exclusivă a unor apropiaţi ai conducerii partidului. Ne-am revoltat când ALDE a decis să nominalizeze un aşa zis om politic din organizaţia de tineret pentru funcţia de viceprimar general, fără că acesta să aibă votul de încredere al TLDE, iar conducerii partidului nu i-a păsat. A fost nevoie de reacţia presei ca un dezastru politic, în speţă numirea finului co-preşedintelui Tăriceanu – mondenul Tudor „Tudy” Ionescu – ca viceprimar general al municipiului Bucureşti să fie evitată. Acum, departe de atenţia mass-media, nepotismul a redevenit singura politică acceptată de şefimea ALDE.

Ni s-a promis liberalism, dar în partidul condus de domnii Tăriceanu şi Constantin nu ni se permite nici măcar o minimă libertate a opiniilor. Pentru cei care conduc astăzi ALDE, contează doar relaţiile personale, nu reuşitele individuale şi nici proiectele liberale duse la bun sfârşit prin resurse proprii. Noi, tinerii din ALDE, am investit timp, emoţie şi bani într-un proiect ce s-a dovedit a fi tentativa personală a unui grup restrâns de oameni de a supravieţui politic la umbra PSD.

Am venit alături de Călin Popescu Tăriceanu, convinşi că putem oferi electoratului român mai mult liberalism şi am sfârşit prin a deveni undiţa prin care social-democraţii pescuiesc voturi de la PNL. Clipul electoral de la alegerile locale a fost foarte ilustrativ în acest sens.

- Reclamă -

Pentru mine, un liberal prin convingere, care a făcut politică liberală din primul moment al accederii în viaţa politică, rolul de marionetă a intereselor pesediste nu poate fi unul acceptabil.

Alături de liderii tineretului ALDE am decis să revenim în Partidul Naţional Liberal, partidul în care am făcut pentru prima data politică şi care, dincolo de orice nemulțumiri personale punctuale de-a lungul timpului, reprezintă singurul partid liberal şi liber din România. Am avut critici la adresa unor decizii ale conducerii PNL în cursul anilor, e drept, dar de fiecare dată vocea noastră, a tinerilor, a fost ascultată. Fie că am avut câștig de cauză sau nu, conducerea PNL, oricare ar fi fost aceea, ne-a oferit dreptul la opinie. Înțelegem acum că liberalismul înseamnă, mai presus de orice, pluralismul ideilor. Un pluralism care e permis în Partidul Național Liberal; după experiența eșuată numită ALDE, pot spune doar în Partidul Național Liberal.

Sursa: Stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut