Ca urmare a unei acțiuni desfășurate în data de 29.05.2021, comisarii GNM CJ Prahova au surprins faptul că pe Valea Nucetului, dintr-o căruță erau abandonate deșeuri de carton, plastic și cutii din metal. Acele deșeuri proveneau de la o cofetărie din localitatea Urlați.
Conform reprezentanților GNM CJ Prahova, societatea respectivă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 47.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilir și HG 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor.
Comisarii de mediu au dispus operatorului economic măsuri privind valorificarea deșeurilor reciclabile și interzicerea abandonării acestora.
Sursă foto Facebook – Garda de Mediu