Panică maximă printre politicienii patriei. Zvonuri din sfera politicului ne-au dezvăluit sub protecția anonimatului că mai mulți politicieni sunt panicați maxim, unii dintre ei nemaidorind să candideze la alegerile din 11 decembrie. Totul a pornit, cum era de așteptat, în Prahova. Un politician le-a declarat colegilor de partid că a văzut o ambulanță neagră, dar pe care scrie DNA. Și că are impresia că-l urmărește.

Mergând pe firul poveștii am aflat că și alți politicieni din alte județe au văzut ambulanța neagră. Dar unii spun că nu scrie pe ea DNA, ci are numărul de înmatriculare care se termină în DNA. Iar unii s-au jurat că nu e ambulanță, e dric. Dar toți au avut însă impresia că-i urmărește. Unii, care sunt încă parlamentari, de frică, au stat zile întregi în casă nemaiavând curajul să meargă nici la Parlament.

Pentru a descifra misterul ambulanței negre l-am contactat pe un celebru culegător de mituri urbane, să-i spunem nea Mitu, care ne-a declarat: ”Este prima dată când în preajma alegerilor apare o astfel de ambulanță neagră. Dar din ce-am studiat nu există motive de îngrijorare pentru niciun politician. Spre deosebire de mitul ambulanței negre care răpește copii pentru organe, în cazul mitului ambulanței negre DNA, aceasta poate cel mult să răpească politicieni pentru dosare. Și când spun răpit mă refer la aducere cu mandat. Nu cred în varianta cu dricul. O fi fost o ambulanță mai mică. Deci nu au de ce să se teamă, nu le vrea nimeni rinichii sau plămâni sau altele. Dar 90% este un mit urban care nu are legătură cu realitatea. Sau cine știe?”.

1 COMENTARIU

  1. […] Panică maximă printre politicienii patriei. Zvonuri din sfera politicului ne-au dezvăluit sub protecția anonimatului că mai mulți politicieni sunt panicați maxim, unii dintre ei nemaidorind să candideze la alegerile din 11 decembrie. Totul a pornit, cum era de așteptat, în Prahova. Un politician le-a declarat colegilor de partid că a citește toată știrea… […]

LĂSAȚI UN MESAJ