Sute de oameni au ieșit în stradă în semn de protest, în Piața Victoriei din București, în fața clădirii Guvernului.
Mai multe sute de participanți la protest au ajuns deja în Piața Victoriei, în fața guvernului. Ei poartă pancarte cu mesaje anti-guvern și anti-ANAF.
La manifestări participă contabili, economiști și antreprenori care protestează împotriva a ceea ce numesc ”teroare fiscal㔺i măsuri adoptate fără consultare publică, dar care au un impact major asupra întregii societăţi. Manifestarea, intitulată ”Fără haos în legislaţia fiscală”, va avea loc în intervalul 08.30 – 13.00, transmite News.ro.
Protestul ”Fără haos în legislaţia fiscală”, iniţiat de contabili, experţi, economişti şi antreprenori s-a propagat pe reţelele de socializare, dar a strâns susţinerea mai multor organizaţii de specialişti.
”Într-o ţară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susţinut şi încurajat, suntem martorii unei realităţi alarmante: lipsa de transparenţă şi comunicarea deficitară a instituţiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiş, noaptea, fără consultare şi fără a ţine cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor şi a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ şi teroarea fiscală devin norma”, au transmis reprezentanţii Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR).
Potrivit acestora, ”recenta publicare a OUG 69/2024 şi OUG 70/2024 fără nicio consultare publică şi aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar vârful aisbergului. Aceste ordonanţe, care includ măsuri precum e-TVA şi e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci şi manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democraţiei şi ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparenţă şi fără respect”.
Organizatorii protestului au iniţiat şi o petiţie, intitulată ”Fără haos în legislaţia fiscală! Vrem predictibilitate!”.