fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Academia SRI își reclamă opt doctori pentru plagiat – Pe listă se află și un fost șef Antitero și un fost șef SPP

Citește Și

- Reclamă -

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) a depus la CNATDCU opt noi sesizări de plagiat care vizează teze de doctorat susținute în această instituție aflată în subordinea SRI.

Dintre cele opt sesizări, depuse la începutul acestei luni, patru se referă la tezele unor foști ofițeri superiori din SRI, două vizează foști ofițeri superiori din SPP, iar alte două – un om de afaceri și un fost vicepreședinte ANAF, conform Pressone.

- Reclamă -

„Cele mai cunoscute nume de pe această nouă listă de prezumtivi plagiatori sunt Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI, care a trecut în rezervă în vara lui 2017, și Gabriel Naghi, care a fost șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP) în perioada decembrie 2000 – decembrie 2005.

Cinci dintre cele cele opt lucrări asupra cărora planează suspiciuni de plagiat au fost susținute în 2010, primul an în care la ANIMV s-au acordat titluri de doctor, iar alte trei au fost susținute în 2011.

De altfel, mai mult de jumătate dintre tezele de doctorat susținute în 2010 la Academia SRI ridică suspiciuni de plagiat (9 din 16 teze)”, scrie sursa citată.

- Reclamă -

Sursa: www.stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

  1. Am spus-o si o mai spun: aceasta intitutia, „Academia de politie” nu are nici un sens! Nu are locul in randul institutiilor de invatamant din Romania! Este un non sens! Este o tocare de bani publici, pentru niste „profesori”, care nu sunt profesori! Acesti asa zisi „profesori” sunt niste oameni care semneaza un stat in fiecare luna fara sa stie ce fac!

  2. Este bine ca isi fac propria curatenie si-si mai elimina impostorii !…
    Am cunoscut deja cativa „doctori” – care nu au absolvit aceasta „Academie”, dar si-au obtinut „titlurile” prin aceasta institutie – indeobste cunoscuti pentru deficientele lor culturale, greutati in comunicare, agramatici si limitati in gandire ! Culmea este ca cei pe care ii mai stiu sunt pensionari si erau tot pensionari cand si-au obtinut „doctoratele” !… Cred totusi ca mai exista si adevarati profesionisti, activi, care cu greu pot accede in functii de conducere, fiind conditionati si de un anumit atasament politic … Sub „umbra” acestora s-au ingramadit si impostorii !
    Corect, domnule Popov, Academia inseamna cu totul altceva !…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut