Un bărbat a murit, joi dimineață, 19 septembrie 2024, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un tramvai. Vatmanul a fost testat pozitiv la consumul de droguri.
Accidentul s-a produs pe șoseaua Progresului din Sectorul 5 București, în jurul orei 07.20.
„Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şos. Progresului, dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei, ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie. În urma accidentului de circulaţie conducătorul autovehiculului a rămas încarcerat, iar după extragere prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a informat Brigada Rutieră.
Poliţiştii fac cercetări pentru determinarea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Conducătorul tramvaiului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0, însă, în urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.
„Facem precizarea că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe interzise”, a mai transmis Brigada Rutieră.