Un accident mortal s-a produs, joi dimineață, în jurul orei 6.00, pe A3, în zona localității Râfov.
Potrivit Info Trafic, un autoturism care rula pe contrasens a intrat într-o autoutilitară.
Conducătorul auto al autoturismului a decedat.
Circulația a fost întreruptă pe sensul București – Ploiești timp de o oră și jumătate, iar traficul a fost deviat, în acest interval de timp, pe DJ 100B – Gherghița.
Traficul a fost reluat în condiții normale la ora 7.25.
Foto cu caracter ilustrativ (ziare.com)