fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Accident mortal pe DN1Ploiești – București

Citește Și

- Reclamă -

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte două, printre care şi un copil, au fost rănite, joi seară, în jurul orei 19.40, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier în zona Ikea Băneasa.

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au anunţat că o femeie (35 de ani) şi-a pierdut viaţa, iar un bărbat (30 de ani) şi un copil (4 ani) au fost răniţi, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier.

- Reclamă -

Autoturismul în care se afla bărbatul, care venea dinspre Ploieşti, a intrat în balans după ce a frânat brusc, a intrat pe contrasens şi a lovit autoturismul în care se aflau femeia şi copilul.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Floreasca, iar copilul  fost dus la Spitalul Grigore Alexandrescu. Cei de la ISU au declarat că femeia decedată a fost găsită încarcerată.

La faţa locului au fost trimise trei ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere şi o maşină de descarcerare.

- Reclamă -

Circulaţia a fost blocată pe DN1, pe ambele sensuri de mers.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut