fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Acțiuni ale Poliției Locale Ploiești în primele zile ale lunii noiembrie

Citește Și

- Reclamă -

Polițiștii locali au desfășurat pe raza municipiului Ploiești, în primele patru zile ale acestei săptămâni, o serie de acțiuni în vederea asigurării unui climat de ordine și liniște publică, respectarea curățeniei pe domeniul public, precum și depistarea conducătorilor de autovehicule care nu manifestă o bună conduită în trafic. În urma activităților de patrulare au fost aplicate 167 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 29.660 lei.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a acționat pentru fluidizarea traficului rutier în intersecțiile aglomerate și în zonele aferente străzilor unde se execută lucrări de reparații curente ale covorului asfaltic. De asemenea, a desfășurat controale pentru respectarea de către conducătorii auto a semnificației indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea și staționarea interzisă, precum și accesul pe interzis, pe străzile: Gheorghe Doja, Șoseaua Vestului, Cuza Vodă, B.P. Hașdeu, George Coșbuc, Veronica Micle, Bdul Independenței, Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Rudului, Ivan Miciurin, Gabi Dobre, Decebal, Primăverii, C.D. Gherea, Bobâlna, Gh. Grigore Cantacuzino, Ion Maiorescu și Piața 1 Decembrie 1918.

- Reclamă -

Faptele contravenționale depistate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au constat în tulburarea ordinii și liniștii publice, abandonul deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, fumatul în spațiile publice interzise prin lege, deținerea de acte de identitate expirate, circulația cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele aprobate de municipalitate, arderea de deșeuri vegetale pe domeniul public, precum și apelarea la mila publică în zonele intens circulate.

Polițiștii locali au desfășurat acțiuni de control în Căminul Social Fero, pentru depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale, fiind verificate și legitimate 51 de persoane. Totodată, astfel de verificări au avut loc și la Căminul Social Cătinei, unde au fost legitimate 135 de persoane.

Serviciul Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal şi Protecția Mediului a efectuat verificări cu privire la stadiul lucrărilor de desființare a unor clădiri, a lucrărilor de reparație avarie branșament apă, a unor lucrări de dezafectare cămin vană, de înlocuire hidrant incendiu ori a unor branșamente electrice.

- Reclamă -

Biroul Protecția Mediului a desfășurat acțiuni în teren pentru depistarea persoanelor ce depozitează deșeuri de orice natură în afara recipienților de colectare, aceștia monitorizând platformele gospodărești din zona de Sud, zona Centrului Civic, strada Rudului și strada Poștei. Totodată, au dat curs sesizărilor formulate de cetățeni cu privire la neîngrijirea proprietăților și la lipsa contractelor cu operatorul de salubritate pentru deșeurile provenite din reparațiile la imobile.

Serviciul Control Comercial a verificat un număr de 21 agenți economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare și a monitorizat permanent zonele adiacente Halelor Centrale, Piețelor Malu Roșu și Nord, zona Big, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat. De asemenea, polițiștii locali au desfășurat controale tematice privind modul de comercializare a produselor alimentare în incinta și în apropierea unităților de învățământ, respectiv: Liceul Anghel Saliny, Liceul Tehnologic Ludovic Mrazek și Liceul I.L. Caragiale.

Biroul Evidența Persoanelor a desfășurat controale la un număr de 20 asociații de proprietari, verificând actualizarea cărților de imobil și a tabelelor de informare a locatarilor, pe străzile Veniamin Costache, Frăsinet, Bdul Republicii, Padina, Clemenței, Frăsinet, Ștefan cel Mare, Ion Maiorescu, Aleea Strunga, strada Mărășești și Piața Mihai Viteazul. Totodată, au fost identificați deținătorii cărților de imobil în cazul a 12 asociații de proprietari, în vederea planificării viitoarelor controale.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut