fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Acțiunile Direcției Naționale Anticorupție din ultima lună

Citește Și

- Reclamă -

dna - Ziarul INCOMODBiroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna iunie 2015, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- Reclamă -

LAȚA VASILE, primar al municipiului Săcele, la data săvârșirii faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată,

NISTOR RADU FLOREA, primar al municipiului Săcele, la data săvârșirii faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată,

LEȚ VALENTIN, șef al Poliției municipiului Săcele, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

- Reclamă -

ISPAS RADU – PETRU, administrator public la Consiliul Județean Brașov, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

CIUREA DANIEL, CIOCA OVIDIU CIPRIAN, MIRCIOIU SEBASTIAN-ADELIN, ȘERBAN VICTOR, membri ai Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată,

PRICOPE LAURENȚIU, membru al Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 27.11.2006 și 09.10.2007, inculpații Leț Valentin și Ispas Radu – Petru au depus la primăria municipiului Săcele câte o cerere prin care solicitau atribuirea unei locuințe de serviciu din locuințele construite din fonduri ANL, destinate tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, deși aceștia nu îndeplineau criteriile de acordare stabilite în anexa 11 din Legea 152/1998, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.
În același context, în baza unei înțelegeri prealabile pe care cei doi o aveau cu inculpatul Lața Vasile, care, la acel moment, ocupa funcția de primar al municipiului Săcele, acesta din urmă, în cadrul ședinței din 29.01.2007, respectiv 17.07.2007, a determinat, Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, din care făceau parte inculpații Ciurea Daniel, Sebastian Mircioiu, Ovidiu Cioacă, Laurențiu Pricope și Șerban Victor, să le repartizeze solicitanților câte o locuință construită din fonduri ANL.
Ulterior, beneficiind în continuare de ajutorul primarilor Lața Vasile și Nistor Radu Florea, care au acționat în aceeași manieră, celor doi inculpați li s-au prelungit contractele de închiriere de mai multe ori, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuințelor ANL și cu eludarea prevederilor legale.

- Reclamă -

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților Ciurea Daniel, Cioca Ovidiu Ciprian, Pricope Laurentiu, Șerban Victor, Ispas Radu-Petru, Lața Vasile, Nistor Radu Florea și Leț Valentin, până la concurența sumei de 20.000 lei, ce reprezintă prejudiciu produs în dauna unei persoane care nu a putut ocupa o astfel de locuință, în perioada respectivă deși îndeplinea toate criteriile legale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

NICOLAE ILIE, primar la comunei Cochirleanca, județul Buzău, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a infracțiunilor de:
-complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
-abuz în serviciu,
-conflict de interese și
-inducere în eroare a organelor judiciare.

NICOLAE AURICA, președinte al ”Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca”, la data faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

BORCAN MARIA, secretar al comunei Cochirleanca, la data faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna aprilie 2013, inculpatul Nicolae Ilie, în calitate de primar al comunei Cochirleanca, județul Buzău, beneficiind de ajutorul inculpatei Borcan Maria, secretar al primăriei Cochirleanca, a încheiat în mod nelegal și la un preț diminuat, contractul de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, cu „Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca”, al cărei președinte este soția acestuia, inculpata Nicolae Aurica.
În baza acestui contract de închiriere, precum și a altor acte false, inculpata Nicolae Aurica a depus la A.P.I.A. Buzău cererea de plata în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața (SAPS), având drept rezultat decontarea pe nedrept a sumei de 89.346,2 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul adus Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Buzău.
De asemenea, prin încheierea la un preț diminuat, de către inculpatul Nicolae Ilie, a contractului de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, primăria localității a fost prejudiciată cu suma de 52.446,2 lei, reprezentând diferența dintre prețul stabilit de Consiliul local prin hotărâre și suma achitată efectiv de asociația respectivă cu titlu de chirie.
După începerea cercetărilor împotriva sa, inculpatul Nicolae Ilie, cu ocazia audierii, a depus la dosarul cauzei un înscris întocmit în fals în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală, pretins comisă de inculpata Borcan Maria, de natură a crea o stare de pericol pentru buna desfășurare a justiției.

Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil deținut de inculpata Nicolae Aurica, asupra unui bun mobil deținut de inculpatul Nicolae Ilie și asupra veniturilor salariale încasate de către inculpații Nicolae Ilie și Borcan Maria, până la concurența sumei de 142.623,7 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Buzău cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză.


3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpaților:

DURLĂ GRIGORE, inspector antifraudă în cadrul Serviciului de control antifraudă 6 din cadrul D.R.A.F. 4 Târgu Jiu, subordonată D.G.A.F. – A.N.A.F., la data săvârșirii primei fapte, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
-trafic de influență, în formă continuată,
-uzurpare de calități oficiale și
-instigare la mărturie mincinoasă.

BILAN DORU, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie – iulie 2014 și 27 martie 2015, inculpatul Durlă Grigore, în calitate de inspector antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Târgu Jiu, a pretins și primit la intervale diferite, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, materiale de construcții (țevi de metal și plasă de sârmă) și o canistră de metal, în valoare totală de 750 lei, de la o persoană (martor denunțător în cauză), promițând că, în schimbul bunurilor, va interveni pe lângă colegii săi, în favoarea societății comerciale administrate de acesta, cu prilejul controalelor fiscale efectuate la sediul firmei respective.
La data de 06 mai 2015, inculpatul Durlă Grigore și-a atribuit fără drept calitatea de inspector antifraudă, pe care nu o mai avea de la data de 03 aprilie 2015 (când expirase termenul de preaviz prevăzut în Ordinul Președintelui A.N.A.F. prin care s-a dispus eliberarea sa din funcție), în cadrul unui control efectuat la o societate comercială din municipiul Târgu Jiu, îndeplinind acte legate de acea calitate, respectiv efectuarea de investigații și evaluări de specialitate în vederea prevenirii și descoperirii faptelor de fraudă fiscală.
Totodată, inculpatul Durlă Grigore l-a determinat pe inculpatul Bilan Doru, să facă afirmații mincinoase cu privire la împrejurări esențiale, în scopul de a-i susține apărările în cauza penală instrumentată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj.


4.Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

SONEA IOAN SERGIU, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– fals privind identitatea,
– complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,

IVAN DANIELA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată
– fals privind identitatea.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada august – 17 septembrie 2014, inculpatul Sonea Ioan Sergiu a primit de la un denunțător, în două tranșe, suma de 3.500 euro și a acceptat promisiunea sumei de 7.500 euro, susținând că, prin influența exercitată asupra unor funcționari cu atribuții în emiterea pașapoartelor, avea posibilitatea să obțină astfel de documente false.
Modalitatea de falsificare a acestor acte implica folosirea aparaturii de tipărire/securizare existente la nivelul instituției de stat care are în atribuții emiterea pașapoartelor.
În schimbul „serviciului” oferit, inculpatul a impus două condiții: remiterea sumei de 3.500 euro/pașaport falsificat și o „comandă” de minim 6-7 pașapoarte falsificate, de unde rezultă că pretențiile materiale totalizau o sumă de circa 21.000 euro – 24.500 euro.
În aceeași perioadă, inculpatul a beneficiat de ajutorul inculpatei Ivan Daniela, în vederea racolării a șase persoane interesate să obțină pașapoarte false, cu „prețul” menționat mai sus, de la care au obținut fotografiile și informațiile (privind vârsta, înălțimea și culoarea ochilor), care urmau să fie inserate în documentele de călătorie.
Pentru ajutorul acordat, inculpata Ivan Daniela a pretins suma de 11.400 euro (6 x 1.900 euro), din care a primit 6.650 euro.
În ziua de 17 septembrie 2014, inculpatul Sonea Ioan Sergiu i-a încredințat unei persoane un pașaport fals, primit de la inculpata Ivan Daniela, în vederea folosirii fără drept a respectivului document de călătorie, pentru legitimarea și identificarea la punctele frontieră, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.


5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu – Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului BAKAI BENIAMIN, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea și prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte ori incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri de la bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată (6 acte materiale),
– obținere ilegală de fonduri în formă continuată (6 acte materiale),
– participație improprie la fals intelectual, în formă continuată (4 infracțiuni cu câte 3 acte materiale),

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2012, inculpatul Bakai Beniamin a solicitat și a primit în repetate rânduri, de la A.P.I.A. Harghita, subvenții în sumă totală de 10.632,55 lei, reprezentând fonduri din bugetul Uniunii Europene, pentru mai multe suprafețe de teren, inclusiv o parcelă în suprafață de 5.000 mp, care aparținea unei rude, împotriva voinței acesteia.
Între cele două persoane, nu fusese încheiat nici un contract de arendă ori vreun alt act asemănător, care să ateste folosința legitimă a terenului, încălcându-se astfel dispozițiile art. 6 alin (1) din O.U.G. nr. 125 din 21 decembrie 2006, care stipulează clar că utilizatori ai terenurilor care pot beneficia de astfel de subvenții pot fi doar persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.
În același context, inculpatul Bakai Beniamin a instigat mai mulți funcționari din cadrul primăriei comunei Sânmartin Ciuc, județul Harghita, care, necunoscând situația reală a terenurilor deținute de acesta, fie au făcut mențiuni necorespunzătoare în Registrul Agricol, fie au eliberat adeverințe din care rezulta faptul că inculpatul deținea o suprafață de teren mai mare decât în realitate.

În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Bakai Beniamin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Harghita, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților:

MARINESCU CATELUȚA, secretar al Primăriei comunei Șuici, județul Argeș,la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene
– înșelăciune,
– conflict de interese,

IATAGAN CONSTANTIN, primar al comunei Șuici, județul Argeș, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de::
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– complicitate la înșelăciune,
– conflict de interese,
– fals intelectual,

STĂTICĂ ION, inginer în cadrul primăriei Șuici, județul Argeș, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– complicitate la înșelăciune,
– fals intelectual,

MECU MARIA, contabil în cadrul Primăriei Șuici, județul Argeș, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– complicitate la înșelăciune,
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene,

APOSTU NICOLAE, APOSTU ALEXANDRU, GĂBRIAN CONSTANTIN, RUDEANU ION și ȘERBAN CONSTANTIN, consilieri locali, la data faptei, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 02 septembrie 2007, s-a constituit Asociația crescătorilor de animale și producție vegetală Șuici, prin acordul membrilor fondatori, din care făceau parte printre alții și inculpații: Iatagan Constantin, Rudeanu Ion, Marinescu Cateluța, Mecu Maria, Șerban Constantin, Apostu Nicolae, Apostu Alexandru, Găbrian Constantin.
Conform statutului, scopul constituirii asociației a fost, printre altele, valorificarea potențialului productiv animalier și vegetal al comunei Șuici, asocierea pentru cesionarea pășunilor și pajiștilor, precum și atragerea de capital, investiții, finanțări locale sau din alte surse.
Cu toate acestea, inculpații în paralel, îndeplineau și funcții publice, în sensul că Marinescu Cateluța era secretarul primăriei comunei Șuici, Iatagan Constantin – primarul comunei, Mecu Maria – funcționar public – contabil în cadrul primăriei, iar Apostu Nicolae, Apostu Alexandru, Găbrian Constatin, Rudeanu Ion, Șerban Constantin – consilieri locali, începând cu anul 2008.
Pentru campania aferentă anului 2010, urmare modificării cadrului legislativ, Consiliul Local Șuici ca și entitate nu mai îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru obținerea sprijinului financiar.
În acest sens, inculpații Marinescu Cateluța, Iatagan Constantin, Mecu Maria, Apostu Nicolae, Apostu Alexandru, Găbrian Constatin, Rudeanu Ion, Șerban Constantin, care deopotrivă aveau calitatea de membrii fondatori în asociație și exercitau diferite funcții publice ( primar, secretar, funcționar public, consilier local), precum și inculpatul Stătică Ion, inginer în cadrul primăriei, au hotărât ca sprijinul financiar pe suprafață de la APIA să fie obținut de Asociația crescătorilor de animale și producție vegetală Șuici.
În acest scop, la data de 04 mai 2010, a fost adoptată de Consiliul Local Șuici, din care făceau parte și inculpații Apostu Nicolae, Apostu Alexandru, Găbrian Constantin, Rudeanu Ion și Șerban Constantin o hotărâre prin care s-a aprobat concesionarea de către Asociația crescătorilor de animale și producție vegetală Șuici a suprafeței de 324,30 ha, pășune comunală, cu condiția ca sumele primite ca subvenții APIA să fie folosite integral în executarea de lucrări agricole pentru îmbunătățirea pajiștilor, curățări, etc..
În același context, la data de 06 mai 2010, a fost încheiat un contract de concesiune, înregistrat la Primăria comunei Șuici, între Consiliul Local reprezentat de inculpatul Iatagan Constantin, în calitate de primar și Asociația crescătorilor de animale și producție vegetală Șuici, reprezentată de inculpatele Marinescu Cateluța și Mecu Maria, care au și semnat în mod corespunzător contractul.
Ulterior, inculpata Marinescu Cateluța, în calitate de reprezentant al Asociației crescătorilor de animale și producție vegetală Șuici, a depus la A.P.I.A. – Centrul Județean Argeș cererea unică de plată pe suprafață pentru anul 2010, ce viza suprafața respectivă, solicitând sprijin financiar pentru schema de plată pe suprafață, sprijin pentru zonă montană defavorizată și plăți de agro-mediu.
Din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că Asociația crescătorilor de animale și producție vegetală Șuici nu îndeplinea condițiile de eligibilitate impuse fermierilor pentru obținerea sprijinului financiar acordat în cadrul schemelor de plăți directe și plăți naționale complementare în sectorul vegetal, precum și acordarea sprijinului aferent măsurilor de agro – mediu și zone defavorizate. De asemenea, înscrisurile depuse la APIA prin intermediul cărora s-a realizat dovada îndeplinirii cerințelor impuse solicitanților sprijinului financiar au avut un caracter inexact/incomplet/fals, după caz. O parte din aceste documente au fost întocmite în fals de către inculpatul Stătică Ion și semnate de către inculpatul Iatagan Constantin la rubrica „primar”.
Acest mecanism a avut drept consecință obținerea de fonduri provenind atât din fonduri europene precum și de la bugetul național în cuantum de 242.027,65 lei în favoarea asociației, debit care a fost recuperat integral, la data de 22 iulie 2013.
În perioada 2011-2012, cât a îndeplinit funcția de contabil, inculpata Mecu Maria a retras din conturile Asociației suma de 55.350 de lei din sumele primite cu titlu de sprijin financiar pe care a folosit-o în interes personal, contrar scopului pentru care aceasta a fost solicitată și plătită, respectiv întreținerea pășinilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.


7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului COJOCARU CONSTANTIN SERGIU, asociat și administrator al societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna mai 2010, inculpatul Cojocaru Constantin Sergiu, prin punerea la dispoziție a mai multor documente care atestă date nereale, ce au fost folosite la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în cadrul proiectului „Construire fabrică de lapte” (în valoare de 15.692.430 lei), a ajutat pe inculpata Cojocaru Elena și societatea administrată de aceasta, S.C. SERGIO COM S.R.L., să obțină pe nedrept suma de 7.578.346,32 lei, reprezentând fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 7.763.683,82 lei, reprezentând întreaga valoare a finanțării decontată societății respective.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză.

Prezentul dosar a fost disjuns din cauza în care, la data de 19 decembrie 2014, au fost trimiși în judecată inculpații COJOCARU ELENA, COJOCARU CONSTANTIN, STOICA ADRIAN CĂTĂLIN, S.C. SERGIO COM S.R.L. și S.C. BAVASIM COM S.R.L. (vezi comunicat nr. 8/VIII/3 din 06 ianuarie 2015).


8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatei ELEKES MAGDA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
-folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
-înșelăciune (6 infracțiuni),
-obținere ilegală de fonduri și
-fals în declarații.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2012, inculpata Elekes Magda, prin completarea cererilor de sprijin pe suprafață, înregistrate la A.P.I.A. – Centrul Local Rupea, cu rea-credință, a indus în eroare reprezentanții instituției, declarând în mod neadevărat că este proprietarul și utilizatorul suprafeței de 21,91 hectare teren agricol, situată în localitatea Mărtiniș, jud. Harghita, în scopul de a obține în mod injust sumele de bani aferente.
Ulterior depunerii acestor cereri, inculpata a obținut în perioada 2009 – 2013, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Local Rupea, beneficiind în mod nelegal, de suma totală de 150.702,69 lei.
În concret, inculpata Elekes Magda, a obținut sumele de bani prin depunerea la dosarele respective de documente false sau obținute în mod fraudulos de la Primăria Mărtiniș.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 146.220,68 lei reprezentând sume acordate inculpatei Elekes Magda pentru campaniile 2008-2012 și cu suma de 57.236,41 lei, reprezentând sume acordate inculpatei Elekes Magda în campaniile 2013-2014, corespunzător deciziilor emise pentru fiecare an.

Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra conturilor bancare și asupra unui imobil deținut în coproprietate de inculpata Elekes Magda.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză.


9. Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților:

plutonier major TACEA GIGI, subofițer operativ în cadrul I.S.U. DELTA al Județului TULCEA, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire de documente false sau inexacte dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată (patru acte materiale);

POPA VICTOR, asociat și administrator la S.C. AGROPOPA S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire de documente false sau inexacte dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă continuată (șase acte materiale) și
– 47 de infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată

POPA NICOLETA-MONICA, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire de documente false sau inexacte dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată (două acte materiale);

În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2014, inculpatul Popa Victor, în calitate de asociat și administrator la S.C. AGROPOPA S.R.L. cu obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, a solicitat și obținut de la A.P.I.A. – Centrul Județean Tulcea, subvenția pe suprafața de teren agricol lucrată, folosind contracte de arendare falsificate.
De asemenea, același inculpat a încercat obținerea de fonduri structurale nerambursabile de la AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT – Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea, prin măsura 312 – „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi” și prin măsura 112 „Instalarea tânărului fermier”, creând condiții artificiale de eligibilitate, constând în interpunerea fiicei sale inculpata POPA NICOLETA MONICA și inculpatului plt. maj. TACEA GIGI ca persoane care îndeplinesc condițiile pentru obținerea finanțărilor nerambursabile, după ce în prealabil a falsificat, cu complicitatea acestora, un număr de 47 de contracte de arendare.
Prejudiciul se ridică la suma de 236.288 de lei, reprezentând „subvenția pe suprafață” obținută de inc. POPA VICTOR de la A.P.I.A. cu ajutorul celorlalți doi inculpați.
În cauză, a fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor bunuri ce aparțin inculpatului Popa Victor.
În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea.


10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului STOICA FLORIN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
-mărturie mincinoasă (2 infracțiuni) și
-favorizare a făptuitorului (2 infracțiuni).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 14 mai 2013 și 24 aprilie 2015, inculpatul Stoica Florin, în calitate de martor într-o cauză penală aflată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești și ulterior pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul ședințelor publice, a făcut afirmații vădit mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebat, în scopul îngreunării/împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpaților Dobrișan Dorin, Ciogescu Ovidiu Eugen și Ciogescu Mariana, trimiși în judecată la data de 4 decembrie 2012 (detalii în comunicatul nr. 899/VIII/3 din 06 decembrie 2012).

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Pitești.


11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor:

STĂNESCU MARIȚA, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (580 acte materiale) și

VOINA ANA SIMONA, administrator a două societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată (979 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 06 ianuarie 2004 – 17 octombrie 2006, inculpata Stănescu Marița, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, beneficiind de ajutorul inculpatei Voina Ana Simona, administrator a două societăți comerciale, a acceptat și a dispus înregistrarea cu intenție în evidența contabilă a societății respective, a mai multor documente contabile justificative ce atestau operațiuni comerciale fictive între cele trei firme, diminuând în acest fel obligațiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului cu o sumă de 3.569.922 lei (TVA în valoare de 351.350 lei și impozit pe profit în valoare de 3.218.572 lei).
În aceeași perioadă de timp, inculpata Voina Ana Simona, în calitate de administrator a două societăți comerciale, i-a sprijinit în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe administratorii mai multor societăți comerciale, să înregistreze în contabilitatea lor documente contabile justificative (facturi) ce atestau operațiuni comerciale fictive.
Prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatelor, s-a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu total de 6.460.941 lei, sumă cu care Direcția Finanțelor Publice Gorj s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj.


12. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpațilorMIHALACHE VASILE și ACIOBĂNIȚEI IOAN, primari ai comunei Cristești, județul Botoșani, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea și prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte ori incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri de la bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Cu ocazia campaniilor agricole din anii 2007 și 2008, inculpații Mihalache Vasile și Aciobăniței Ioan, în calitate de primari, au semnat întocmit și depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Botoșani cereri, adeverințe și alte documente inexacte, incomplete, pentru o suprafață de teren de 591,38 hectare, având ca rezultat obținerea în mod necuvenit a unor subvenții provenind din bugetul Uniunii Europene, în sumă totală de 224.420,70 lei.
Aceste documente au fost depuse în condițiile în care cei doi inculpați cunoșteau împrejurarea că primăria nu desfășoară propria activitate agricolă și mai mult că a cedat dreptul de utilizare a suprafeței respective către localnicii crescători de animale contra unor sume reprezentând taxe de pășunat.
În cauză, a fost recuperat prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani.


13. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului CORBEA ADRIAN-RĂDUCU, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2010, inculpatul Corbea Adrian-Răducu, în calitate de administrator al unei societăți comerciale și de reprezentant legal în cadrul proiectului „Achiziție de utilaje pentru prestări de servicii în construcții de către o societate comercială” a folosit cu rea-credință documente și declarații false, ce au fost depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în cuantum de 167.500 euro.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a achitat din suma totală de 655.268 lei (reprezentând finanțarea nerambursabilă acordată și dobânzile aferente) datorată Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suma de 240.574,87 lei, iar pentru diferența de creanță rămasă neachitată, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu i-a aprobat eșalonarea la plată pe o perioadă de 60 de luni a obligațiilor fiscale exigibile.

În prezența apărătorului ales, inculpatul Corbea Adrian-Răducu a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, precum și că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Sector 2 București.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul CORBEA ADRIAN-RĂDUCU împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.


14. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu – Mureș au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului CHELĂRESCU CLAUDIU-DANIEL, medic la Compartimentul de Jandarmi din cadrul Centrului Medical Județean Mureș, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale,
– fals în declarații.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2013, inculpatul Chelărescu Claudiu-Daniel a încheiat, în calitate de reprezentant al unei firme, contracte comerciale și a încasat sume de bani în numerar reprezentând contravaloarea bunurilor livrate către o altă societate, întocmind și semnând, în acest sens, chitanțele și facturile aferente.

În perioada 2009-2013, inculpatul Chelărescu Claudiu-Daniel nu a menționat în declarațiile de interese, la “secțiunea 1”, că este asociat în cadrul firmei respective, denumirea, adresa acesteia, calitatea deținută, numărul de părți sociale, iar la „secțiunea 2” nu a menționat calitatea de administrator, precum și valoarea beneficiilor aferente anului fiscal.

În prezența apărătorului ales, inculpatul Chelărescu Claudiu-Daniel a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an și o lună închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Chelărescu Claudiu-Daniel, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Mureș.


15. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului ALEXANDRU ANDREI FLORIAN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În intervalul martie – aprilie 2015, inculpatul Alexandru Andrei Florian a înlesnit acțiunea de pretindere, exercitată direct și indirect de către o altă persoană (facilitând discuțiile purtate, în acest scop), a sumei de 51.000 de euro de la doi martori denunțători.
Pentru acești bani, persoana respectivă a promis că va interveni prin intermediari (procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București) pe lângă judecătorii din cadrul Curții de Apel București, învestiți cu soluționarea apelului împotriva sentinței de condamnare a martorilor denunțători, pronunțată de Tribunalul București, în sensul obținerii unei soluții care să nu implice executarea pedepselor în regim de detenție.

În prezența apărătorului ales, inculpatul Alexandru Andrei Florian a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

De asemenea, procurorii au propus, printre altele, și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Primăria sectorului 6 București.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Alexandru Andrei Florian, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Accident grav în Ploiești. Un șofer beat a dat cu mașina peste un pieton, chiar pe trecere

Accident în urmă cu puțin timp pe Șoseaua Vestului, în zona Aurora.Un bărbat de 59 de ani a...
Sari la conținut