fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

ADI Deșeuri a aprobat majorarea tarifului pentru gunoi. Cum a votat Ploieștiul în ședința AGA

Citește Și

- Reclamă -
Reprezentanții primăriilor care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Prahova (structura care gestionează contractul cu Rosal pentru ridicarea gunoiului menajer) au votat, în majoritate, pentru mărirea tarifului, la solicitarea operatorului de salubritate.  

Din partea Primăriei Ploiești, primarul Andrei Volosevici s-a abținut de la vot, conform împuternicirii primite din partea Consiliului Local Ploiești.

„Primarul  municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a participat la şedinţa AGA pentru Asociaţii implicaţi în Contractul de delegare prin concesiune a Gestiunii Activităţii de Colectare, Transport şi Transfer a Deşeurilor Municipale, în zonele: 2 Boldeşti – Scăieni şi 6 – Valea Doftanei, nr. 1972/13023 din 13.09.2016, contract gestionat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru managementul deşeurilor –Prahova”.

- Reclamă -

Majoritatea celor prezenţi la şedinţa AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, prezidată de domnul Iulian Dumitrescu – Președintele Consiliului Județean Prahova, a votat pentru majorarea tarifului pentru contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare, transport şi transfer a deşeurilor municipale.

Primarul Andrei Volosevici s-a abţinut de la vot, în conformitate cu  împuternicirea primită din partea Consiliul Local al municipiului Ploiești, prin HCL 234/06.07.2021”, se arată într-un comunicat al Primăriei Ploiești..

Tariful se mărește astfel, de la 13,22 cu TVA, la 16,30 cu TVA de persoană, pe lună.

- Reclamă -

Rosal a avut – și are în continuare – probleme în respectarea contractului pentru colectarea deșeurilor de la populație, în Ploiești, dar și în celelalte localități prinse în același contract gestionat de ADI Deșeuri Prahova.

Ploieștiul a ajuns să fie sufocat, la propriu, de gunoaie, iar rampele sunt mereu pline.

În aceste condiții, primarul Andrei Volosevici a propus rezilierea ambelor contracte pe care municipalitatea le are cu Rosal.

Cel pentru curățenie căi publice, gestionat de Primăria Ploiești, a fost reziliat deja prin votul Consiliului Local. Rosal asigură însă serviciul până la desemnarea câștigătorului licitației.

- Reclamă -

Cel de-al doilea contract – și cel mai important – contractul pentru colectarea deșeurilor de la populație este gestionat de ADI Deșeuri Prahova, structura aflată în jurisdicția Consiliului Județean Prahova, în care s-au asociat majoritatea primăriilor din județ.

În cadrul asociației, Ploieștiul are un singur vot.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut