fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Adolescentă din Prahova hărțuită în tren de controlor: „Ai prieten? Ești singurică? Te plimbi?”

Citește Și

- Reclamă -
O adolescentă ar fi hărțuită de un controlor de tren Regio Călători. Cazul a fost semnalat pe Facebook de o femeie care a văzut întreaga scenă și căreia fata i-a povestit că respectivul controlor procedează la fel de fiecare dată când o vede. 

Potrivit martorei, la scurt timp după ce tânăra s-a urcat la Floreşti, controlorul s-a aşezat lângă ea şi a început să o hărţuiască.

„Ai prieten? Ești singurică? Te plimbi?”, au fost primele întrebări, după care s-a oferit să îi dea un cadou. Profitând de faptul că trenul a oprit în Câmpina, iar controlorul a coborât, femeia s-a mutat lângă adolescentă şi a aflat povestea povestea pe care a relatat-o pe pagina sa de Facebook.

- Reclamă -

„Mersul cu trenul dăunează grav integrității personale, mai ales dacă el e controlor, ea e o fătucă de 15-16 ani hărțuită iar eu sunt Anca- cea care știe ce e aia hărțuire și mai sunt și mama de fată. Fapte: Urcă o fătucă de la Florești. Frumușică foc, păr lung și ondulat, picioare lungi, 16-17 ani. De când a urcat, controlorul a tachinat-o încontinuu. „Ai prieten? Ești singurică? Te plimbi?” S-a așezat pe scaun în fața ei și asta mică nu știa cum să se mai strângă de picioare să nu o atingă. El încearcă să îi dea o cutiuță ( nu știu ce e în ea, dar desenul părea a fi cu plasturi), ea refuză. Eu stau cu ochii pe el, numai să nu o atingă. Dacă o atinge, îl calc în picioare, că stau prost cu nervii în perioada asta…

Am oprit la Câmpina. El se dă jos ”fiindcă aici stăm mai mult” și eu îi surprind fetei privirea. E toată strânsă, picior peste picior, mâinile încrucișate, capul lăsat în jos, umerii lăsați, caută cu ochii un om, un ceva. Toată poziția ei urlă închidere.

  • Ești ok? o întreb.
  • Uhmmm da. Așa cred.
  •  Îl cunoști?
  • Nu, doar din tren… Așa face mereu când mă vede. Sunt ok, dar mereu mă sâcâie. (Pauză) Merg câteva stații, dar stă mereu pe capul meu. Odată chiar am schimbat vagonul că nu mai erau oameni în tren și am plecat într-un vagon cu mai mulți oameni. (Pauză) Cobor la stația următoare însă… Noroc că nu merg mult.
  • Știi că nu este în regulă ca un străin să te abordeze așa, da? Știi că poți cere ajutor și poți depune reclamație.
  • Da… Dar am vorbit doar cu mama, ea mi-a zis să nu îl bag în seama și să mă așez în tren acolo unde sunt mai mulți oameni ca să evit să rămân singură cu el.

Mă mut pe bancheta din fața fetei, practic controlorul nu mai are unde să se așeze dacă vine. Pleacă trenul. Vine controlorul din nou. Mă vede pe locul pe care el se așezase și îi zice fetei: Ce? Are grijă de ține? (Se uită la ea, arată cu capul spre mine) Și zâmbește el așa, șmecherește și complice. Fata nu răspunde. Se uită la mine.

- Reclamă -
  • Vă rog, lăsați copilul în pace, zic.
  • Păi ce, doamna? Ne cunoaștem, că ea merge des cu trenul.
  • Va cunoașteți fiindcă vă băgați în seama dumneavoastră, nu că fata aceasta vă caută compania. Merge cu trenul și vă întâlniți fiindcă are nevoie să se deplaseze între două localități. Ceea ce dumneavoastră am văzut că faceți se numește hărțuire de minori.
  •  Cine, eu? Păi eu sunt prietenos, așa…
  • Dacă vreodată prind vreunul că e așa prietenos cu fiică-mea, promit solemn că îl calc în picioare. Aș putea începe cu dumneata fiindcă domnișoara de față e de aceeași vârstă cu fiică-mea! Iar eu sunt doar o femeie care știe ce e aceea hărțuire, știe ce înseamnă ignoranța celor care participă la hărțuire așa cum fac cei din vagonul nostru, care ne aud acum și au asistat la comportamentul dumneavoastră, și mai știu că jobul dumneavoastră nu e să vă băgați în seamă cu călătorii mai mult de controlul documentelor de călătorie și eventualele indicații care vi se solicită. Nu vă puteți permite să faceți cadouri, să întrebați fetele dacă au prieten, dacă sunt singure și să le spuneți programul dumneavoastră de lucru pe principiul „dacă vrei, eu mai sunt pe ruta asta mâine, răspoimâine și vineri”. Ceea ce faceți este lipsit de profesionalitate și depășește limita interacțiunii normale între dumneavoastră, ca și controlor, și dânsa, călător.

Și da, fraților, ce a fost mai rău: niiimeni din vagon nu a spus ceva, nimeni nu m-a susținut. Ah, ba da, după ce a ieșit controlorul. „Bravo doamna, așa trebuie!” Doamne, mi i-am făcut cu ou și cu oțet, fiindcă avem o țară de lași, de impotenți sociali, de lipsiți de bun simt și lipsiți de minimum de conștiință socială. Exact ce ziceam zilele trecute: poți să mori și nu se bagă nimeni. Am făcut o reclamație la Regio Călători tren 11035 pe ruta București- Brașov cu plecare din Gara de Nord la 15”.

observatornews.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut