Se împlinesc aproape patru ani de când orașul Ploiești îl are pe Adrian Dobre primar. Ajuns pe funcție printr-o conjunctură care l-a oprit pe Andrei Volosevici să candideze în 2016, cu sprijinul multor oameni de la PNL care au muncit în campanie dar și cu suportul unora din PSD care l-au votat pe Daniel Savu ca independent, rupând astfel din voturile candidatului PSD la Primăria Ploiești, Dobre a ajuns primar.
Nu a durat mult și în jurul său dar și prin funcții cheie în administrație a apărut o gașcă și acești oameni ”aflați la putere” în frunte cu acest Dobre au adus orașul în starea în care este. Desigur, pe spatele ploieștenilor și consiliul local majoritar PSD-ALDE l-a ”ajutat” pe primar în managementul incompetent al urbei.
În redacția Incomod se află sau colaborează și oameni care au peste 15 respectiv 20 de ani de presă. Opinia lor este că din 2000 și până în prezent, Dobre este cel mai slab primar pe care l-a avut orașul. Până și Iulian Bădescu de la PSD care a avut un mandat mai scurt, aproape 3 ani, fiind arestat de DNA, a realizat ceva notabil în Ploiești.
Mandatul dezastruos al acestui primar era ușor de anticipat doar dacă se uita cineva pe CV. Din 2012 de când nu a mai fost prefect și până în 2016 când a fost ales primar, Dobre a administrat firma Veridis Advertising.
Datele contabile ale firmei conduse de Adrian Dobre în perioada 2012-2016, cel care urma să ajungă cu drept de semnătură în Ploiești, arată cam așa: profit 2012 minus- 583 lei, profit 2013- minus 4.139 lei, 2014- minus 3.207 lei, 2015 – 5419 lei (în singurul an în care firma a avut profit a înregistrat și cele mai mari datorii, și anume 20.142 lei), iar în 2016 minus 1.459 lei. Și cifrele de afaceri arată rău: 0 lei în 2012 și 2013, 6.048 lei în 2014, 12.350 lei în 2015 și 11.400 lei în 2016.
Am primit multe mesaje de genul ”Adrian Dobre, timp de aproape patru ani cât ai fost primar, ai dus Ploieștiul în cap” sau  ”du-te acasă”, precum și tradiționalul ”Demisia”. Incompetența de care a dat dovadă i-a făcut pe oameni să reacționeze în acest fel.
În cele ce urmează vă vom reaminti doar câteva dintre gafele de proporții pe care le-a făcut la conducerea orașului. Așadar, iată câteva dintre “minunățiile” întâmplate sub conducerea sa.
Facem din capul locului precizarea că învățat de ziariștii plătiți de partidul din care face parte dar și de cei din jurul său, în aproape tot mandatul său Dobre ne-a acuzat inclusiv public dar și în discuțiile cu cei din administrația locală că avem ceva cu el și ne-a târât în instanță într-un proces civil câștigat de Incomod.
Ba chiar și-a permis să mintă judecătoarea că noi nu l-am sunat să îi cerem un punct de vedere în contextul în care avocații noștri depuseseră la dosar o înregistrare când noi filmam apelurile telefonice către Dobre, dar și poze cu mesajele prin care îi ceream puncte de vedere.
Pus în fața probelor, Dobre a spus judecătoarei de caz că nu știe să folosească telefonul mobil. Cum vi se pare?
Când orașul era îngropat la propriu în gunoaie, Dobre ne-a acuzat că avem ceva cu felul în care este administrat orașul de el și nu rata nicio ocazie să se declare mulțumit de activitățile de salubritate deși se vedea cu ochiul liber că operatorul nu-și face treaba.
Dobre a făcut pe avocatul Rosal până când au apărut date dintr-o plângere penală adresată DNA Ploiești în care era menționat și numele lui, dar și al city managerului Teodora Marin, sprijinită de Dobre în acea funcție.
Apoi, brusc, a descoperit și el nereguli în activitatea operatorului. Neregulile însemnau facturi emise pentru servicii neprestate și plătite de Primăria Ploiești. Adică bani publici zburați pe fereastră.
Când scriam noi de Rosal, le luai apărarea. Te-am întrebat într-o iarnă dacă ești mulțumit de deszăpezire și ai spus că da.
Cu câteva zile în urmă Poliția Națională te amendase pentru un accident de pe podul din Bereasca în urma căruia o persoană a fost rănită pentru că accidentul fusese provocat de faptul că podul nu fusese deszăpezit. Dar Adrian Dobre era mulțumit!
Cele mai mari facturi la salubritate pe curățenie căi publice s-au facturat în 2018, cu acceptul Adrian Dobre-Teodora Marin.
Cu orașul jegos, Rosal încasa peste 3 milioane de euro doar în perioada 1 ianuarie – 31 august. În 2017, Rosal a încasat peste 4,5 milioane de euro doar pentru curățenia căilor publice. O altă coincidență este că tot în acest mandat ”de aur” și ginerele Teodorei Marin a fost angajat la Rosal.
Mai vreți? Consilierul local PNL Gheorghe Sârbu, militant pentru mărit tariful la salubritate, are contracte cu Rosal printr-o firmă controlată de el, pe numele unei rude.
Revenind la subiectul banului public și managementul administrației locale iată un grafic, să puteți face singuri comparațiile între sumele încasate, cum au crescut ele în mandatul lui Adrian Dobre.
Am ales aceste perioade pentru că reprezintă un record al celor mai mari facturi emise de Rosal în perioada primăvară-vară din ultimii ani.
Mai, iunie, iulie, august 2017 – 8.495.036 lei
Mai, iunie, iulie, august 2016 – 4.082.143 lei
De ce au crescut facturile cu peste 100% în 2017 și 2018? Să fie o coincidență faptul că în vara lui 2017 trei zile la rând primarul Dobre s-a întâlnit pe litoralul românesc cu Cătălin Ioniță și au luat masa, zi de zi?
La întâlniri au participat și Vasile Ionescu de la RASP, cel care primește facturile Rosal, Nica Ștefan zis Mielu’ angajat Rosal și până de curând secretar general al PNL Ploiești unde Adrian Dobre a fost până de curând președinte din 2016, dar și celebrul Eugen Prună, consilier personal al primarului Ploieștiului.
Deși nega vehement orice relație cu Cătălin Ioniță, directorul Rosal, acesta a fost prezent și la nunta primarului. Tot la masă cu Vasile Ionescu a stat, la fel ca și la mare.
Cine să mai creadă în vorbele tale, domn primar?!
Tot timpul primarul a pus bețe în roate publicației Incomod, singura care îl critica des pentru starea deplorabilă a orașului.
Chiar și când într-o discuție cu mai mulți factori din primărie s-a ajuns la concluzia că orașul este în faliment, sunat de reporterii Incomod primarul a negat.
Ca a doua zi, publicațiile de casă ale primarului și PNL să îl citeze cum confirmă oficial că Ploieștiul este în pragul falimentului.
În timp ce nouă ne mânca timpul, mințindu-ne în declarații ba chiar și nerăspunzând solicitărilor noastre și încălcând prevederile legii liberului acces la informații de interes public, țânțarii mâncau din ploieșteni. Un om a murit!
Că tot vorbeam de Eugen Prună, nici în ziua de astăzi “n-a aflat” domnul primar cine negocia cu BCR în numele primăriei și de pe adresa de mail a instituției credite pentru achiziția de autobuze.
Ne gândeam că experiența în domeniul culegerilor de informații a domnului Prună care a lucrat la SRI va duce la aflarea autorilor necunoscuți care fac negocieri ascunse de pe adresa de e-mail a Primăriei Ploiești.
Noi, ca ziariști care ne învârtim zilnic în Ploiești, am avea multe să îți spunem. Ne rezumăm la câteva opinii, bazate pe realitate și pe constatări.
Când Incomod a descoperit că s-a ridicat o întreagă fabrică pe strada Apelor fără autorizație de construire, reacția ta a fost să spui că Incomod îți atacă oamenii din subordine, de la Urbanism.
Dormeai pe tine și lătrai la poarta greșită, corect ar fi fost să faci o anchetă iar cine a permis acest lucru să răspundă, nu să ataci presa care făcea ce-ar fi trebuit să faci tu…
Te-ai înconjurat de tot felul de oameni care mai rău te-au sabotat. Și-au văzut interesul și te-au manevrat cum au vrut. Pe la spate te făceau bou, în față îți râdeau și își aranjau afacerile. Noapte bună!
L-ai adus pe Silviu Crângașu la Clubul Sportiv Municipal, nici n-a venit bine că a fost înregistrat când șantaja o angajată din subordine. Printre primele decizii ale lui Crângașu a fost aceea prin care a reziliat contractul pentru mentenanța sistemelor de climatizare și a contractat firma nașului tău de cununie.
Acum, l-ai readus în echipa ta, l-ai numit consilier pe probleme de salubritate pe un om care toată viața s-a ocupat de sport, nu de gunoaie.
Pe cel care te face bou, care s-a ocupat de gunoaie înainte, l-ai pus acum la CSM, să se ocupe de sport. Lăsăm incompetența, vreun pic de logică există în acțiunile tale? Crângașu stă toată ziua în birou la CSM, probabil face schimb de experiență cu Grozea de când i-ai pus să conducă lucruri de care nu au habar.
Să-ți spunem și de nopțile când consilierii tăi se vizitau, pe la case, cu directorul Rosal, Cătălin Ioniță?
Era târziu, probabil dormeai la ora aia. Tu ziua spuneai că Rosal nu-și face treaba, noaptea Grozea și Nica se întâlneau cu Ioniță.
Oare despre ce vorbeau?! Ce căuta Ioniță noaptea, acasă la consilierul tău personal, Ștefan Grozea, când acesta lucra fix pe zona de control a salubrității în contextul în care operatorul a încasat cei mai mulți bani de când ești primar și a avut cea mai slabă prestație?
Aceștia sunt oamenii de care te-ai înconjurat și ne e greu să credem că tu nu știi ce fac ei!
Ultima capodoperă, ai înhămat primăria la o cheltuială de proporții. Când nu avem bani nici măcar de măști de protecție, ai semnat că primăria va cheltui zece milioane de euro pe un proiect. Ar fi minunat proiectul, dacă ni l-am permite!
Și încă ceva, Dobre, cum rămâne cu spitalul municipal, principala ta promisiune din campania electorală?! Ai vorbit despre acest proiect câteva luni, apoi n-ai mai zis nimic. Noi ploieștenii nu am uitat ce ai promis.
O să pleci de la primărie, dar o să lași în urmă o gaură de proporții. N-ai făcut nimic bun aproape patru ani, dar ai distrus atâtea, iar ploieștenii vor avea de suferit.
În al 12-lea ceas, poate ar fi bine să asculți și oamenii care te critică. Încetează să mai faci rău orașului! Adrian Dobre, dă-ți demisia!
Redacția crede că PNL nu va risca să îl mai propună pe Adrian Dobre în nicio funcție publică de conducere. Ar da rău și la imagine și ar dăuna și la procentele intenției de vot. S-ar putea să asistăm la sfârșitul carierei politice și administrative a lui Adrian Dobre.
N.R. Acest articol este semnat și asumat de către toți jurnaliștii de la ziarul Incomod. Aceasta este opinia noastră bazată pe faptele reale care s-au întâmplat în Ploiești.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here