Octavian S., un om de afaceri prahovean, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat pentru dare de mită, printr-o decizie a Tribunalului Prahova.
Prin aceeași sentință, omul de afaceri va trebui să presteze muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile, la SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL sau Administrația Parcului Memorial ”Constantin Stere”. Sentința Tribunalului Prahova din 26 septembrie 2023 nu a fost atacată cu apel până la această oră, termenul fiind de zece zile de la comunicare.
”Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt:
condamnă pe inculpatul S. OCTAVIAN, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mita, fapta din perioada iunie-iulie 2020.
interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, următoarele drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani,
pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL sau Administrația Parcului Memorial ”Constantin Stere”, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În ceea ce priveşte latura civilă, constată că infracţiunea comisă, fiind infracţiune de pericol, în cauză nu există parte civilă.
obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi faza de judecată”, potrivit portalului instanțelor de judecată.
Acuzațiile procurorilor
Potrivit rechizitoriului, omul de afaceri a fost deferit justiției după un denunț formulat în cauză de un civil care a anunțat autoritățile despre ilegalitățile derulate la Spitalul de Obstertrică Ginecologie Ploiești.
Afaceristul, administratorul a două societăți aflate în relații comerciale cu unitatea medicală, în perioada iunie-iulie 2020, a remis bunuri și servicii cu titlul de mită directorului financiar al Maternitățiii, ”constând în suportarea plății a 3(trei) muncitori precum și a materialelor de construcție necesare renovării imobilului” aparținând părinților concubinei directorului.
Valoarea acestor servicii a fost calculată la aproximativ 10000 lei (cheltuieli cu muncitorii -6000 lei-aferente unei perioade de 2 săptămâni și cheltuieli cu materialele -4000 lei). Această mică atenți era făcută pentru ca directorul financiar al Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești să accepte încheierea de contracte de lucrări societăție administrate de afaceristul prahovean, arată procurorii în rechizitoriu.
”Din cercetări a rezultat faptul că această societate furniza lunar unității medicale produse alimentare în baza facturilor emise (situația relațiilor comerciale face obiectul volumului II al dosarului). Totodată, societatea era beneficiara unui spațiu în incinta unității medicale, folosit cu destinația de magazin, fiind obligată să achită chirie lunară Spitalului”, potrivit rechizitoriului.
Audiat, omul de afaceri inculpat a precizat că directorul financiar al Maternității i-ar fi promis că o să-i dea niște lucrări de construcții la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești, iar lucrările executate se vor plăti după finalizare, la termene rezonabile.
Din actele dosarului reiese că Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești a efectuat plăți în valoare de 166.267,56 lei în cursul anului 2020 către societatea administrată de patronul anchetat. Iar în cursul lunii ianuarie 2021 societatea a contractat o nouă lucrare de construcții de la unitatea medicală în cuantum de aproximativ 510 000 lei (renovare etaj 4 corp A). Această lucrare a fost abandonată după începerea anchetei.
Fostul directorul financiar al Maternității din Ploiești, a fost condamnat, în luna februarie a anului trecut, la 3 ani de închisoare cu suspendare în aceeași cauză. Acesta a fost cercetat și pentru angajările unor asistente medicale pe șpagă.