fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Agenții de penitenciare cer demisia directorului general Marian Dobrică

Citește Și

- Reclamă -
Agenții de penitenciar protestează miercuri, 3 octombrie 2018 în fața Ministerului Justiției.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor anunță că sindicaliștii se vor întâlni la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor și vor cere demisia directorului general Marian Dobrică, iar ulterior se vor deplasa în fața Ministerului Justiției unde vor continua protestul. Aproximativ 300 de sindicaliști vor participa la protest.

Iată mai jos comunicatul emis de pe Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor:

În data de 3 octombrie 2018, începând cu ora 12.00, peste 300 de sindicaliști din Federația Sindicatelor din Administrația Naționala a Penitenciarelor protestează în fața Ministerului Justiției (Apolodor, 17) împotriva indolenței și incompetenței ministrului Tudorel Toader.

Începand cu ora 09.30, sindicalistii se vor intalni la sediul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (Maria Ghiculeasa, 47) pentru a se organiza si a-i cere cu acest prilej demisia directorului general imputernicit ilegal Marian Dobrica.

La protest participa membri din cele 32 de sindicate afiliate la Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, dar si sindicalisti din Confederatia Nationala Sindicala “Cartel Alfa” si Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual in prealabil fiind ceruta o intalnire cu reprezentantii Ministerului Justitiei pentru a discuta nemultumirile angajatilor din penitenciare.

Lista de revendicari include:

conditii de lucru mai bune – ministrul Justitiei a promis acum 1 an standarde privind conditiile de lucru in penitenciare si un plan multianual de  investitii, dar nu s-a tinut de cuvant. In schimb, bugetul pentru investitii a fost redus la jumatate.

plata orelor suplimentare restante – in continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplatite. Ministrul Justitiei s-a angajat acum 6 luni la ca reactie la refuzul unor colegi de a intra in serviciu ca acestea vor fi platite, dar nu s-a tinut de cuvant.

stoparea imputernicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea functiilor de management superior si incetarea practicii de vasalizare prin imputerniciri, unele deja ilegale prin depasirea limitei de 1 an permisa de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrica este ilegal imputernicit de 4 luni.

eliminarea discriminarilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizarii (L153/2017) si pentru personalul din sectorul de aparare ordine publica si siguranta nationala incepand cu octombrie 2018.

aprobarea Statutului politistului de penitenciare – cerem ministerului Justitiei sa includa si observatiile sindicatelor in proiectele transmise, prin fortarea procedurii de avizare, la Parlament.

incetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislatie a scamatoriei legislative prin care, incepand cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanta de urgenta, pensiile angajatilor din penitenciare, politistilor si militarilor.

plata integrala a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justitiei sa aplice corect prevederea legala obtinuta in Parlament de catre sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plata peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate.

- Reclamă -

Daca aceste revendicari nu vor primi un raspuns pozitiv concret, vom continua actiunile in instantele civile si penale impotriva ministrului Justitiei si vom recurge la blocarea activitatii penitenciarelor ca urmare a refuzului angajatilor de a lucra in conditii de lucru improprii.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut