fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Agresorul profesoarei de la liceul „Spiru Haret” a participat, când era elev, la activitățile de prevenire ale Poliției

Citește Și

- Reclamă -
Tânărul care a înjunghiat-o pe profesoara de matematică de la colegiul „Spiru Haret” din Ploiești a participat, când era elev al liceului, la activitățile de prevenire a delicvenței juvenile desfășurate de Poliția Prahova la instituția de învățământ. 

Polițiștii desfășoară periodic astfel de activități în școli, tocmai pentru a preveni fenomenul infracțional, dar și pentru a stabili o legătură mai strânsă între polițiști și elevi.

Copiilor, dar și cadrelor didactice li se fac prezentări, primesc sfaturi și sunt îndemnați să colaboreze cu polițiștii atunci când este cazul.

- Reclamă -

Culmea, agresorul care a înjunghiat-o pe profesoara de matematică de la colegiul Spiru Haret a participat, când era elev, la aceste programe pe care polițiștii le-au desfășurat în cadrul liceului!

Acesta a mai comis o infracțiune, în incinta liceului, în 2016 (amenințarea unui coleg cu cuțitul). De atunci, polițiștii au organizat în liceu peste 50 de acțiuni de informare, potrivit reprezentantului IPJ Prahova, Marian Popescu.

https://streamable.com/rou7z

- Reclamă -

De altfel, IPJ Prahova a mărit considerabil frecvența activităților în școli în ultimii ani. În 2018, au fost desfășurate 1.000 de astfel de acțiuni.

„Programul local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor a avut ca scop îmbunătățirea nivelului de siguranță a minorilor de pe raza județului Prahova; perioadă de desfășurare 01.01-31.12.2018.

În cadrul acestuia, au fost derulate patru proiecte – ”BLITZ_7” (anul școlar 2017-2018); ”BLITZ_8” (anul școlar 2018-2019);”Şcoala Siguranţei Tedi” și ”Educaţie prin film”.

Au fost desfăşurate 1.064 de activităţi cu specific informativ-educativ (+164 față de 2017), la care au participat 49.428 de elevi (+1.058), 1.673 părinţi (-128) şi 2.408 cadre didactice (+371). Au fost utilizate 6.496 de pliante, 730 de orare și 18 materiale video”, se arată în raportul IPJ Prahova.

- Reclamă -

Paradoxal, în unele cazuri, polițiștii au fost întâmpinați cu reticență de directorii de școli, aceștia considerând că activitățile respective afectează programul elevilor (!). 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut