fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Alertă în Ucraina! Forțe armate rusești poziționate la graniță

Citește Și

- Reclamă -

Rusia şi-a sporit în ultimul timp prezenţa militară la graniţa cu Ucraina, unde a amplasat trei divizii motorizate, care sunt, în esenţă, destinate desfăşurării unor acţiuni rapide de ofensivă, a declarat duminică seara şeful Statului Major al forţelor armate ucrainene, Viktor Mujenko, citat de agenţia de presă Unian.

„Este vorba de Divizia a treia de infanterie motorizată (cu baza la Valuiki, sudul Rusiei), de a 144-a (cu baza la Smolensk, vest) şi a 155-a (cu baza la Novocerkassk, sud)”, indică Mujenko într-o declaraţie, în care apreciază ca simbolică alegerea tocmai a acestor unităţi de către Moscova pentru instalarea lor permanentă la frontiera de est a Ucrainei, potrivit Agerpres.

- Reclamă -

Structura organizatorică şi de personal a acestora, precum şi echipamentele şi tehnica militară din dotarea lor relevă faptul că cele trei divizii ruse sunt în mod inerent de atac şi sunt destinate acţiunilor rapide de ofensivă.

Aliaţii SUA din cadrul NATO din Europa de Est şi Ucraina se tem că manevrele „Zapad 2017” programate să aibă loc în septembrie ar putea fi un „cal troian” pentru transportul de echipamente militare în Belarus.

Noul reprezentant special al SUA pentru negocierile privind Ucraina, Kurt Volker, a declarat duminică într-o conferinţă de presă la Kramatorsk, oraş în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de armata ucraineană, că SUA înţeleg că ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei este o agresiune rusă şi nu un război civil, potrivit Unian.

- Reclamă -

După vizita la Kramatorsk, Kurt Volker a revenit luni la Kiev, de unde se va deplasa la Paris pentru a se întâlni cu ‘responsabili francezi şi germani pentru a discuta procesul de pace de la Minsk şi formatul de negocieri Normandia’ (Rusia, Ucraina, Franţa, Germania) privind rezolvarea conflictului din estul Ucrainei.

sursa: stiripesurse.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

DNA a prelungit controlul judiciar pentru Iulian Dumitrescu, candidat la un nou mandat la șefia CJ Prahova

Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al...
Sari la conținut