fbpx
marți, noiembrie 28, 2023
spot_img

Alexandra Țolu, despre viața în UK: “Aici, în Anglia, m-au luat de la zero și asta a contat enorm”

spot_img

Citește Și

- Reclamă -

Alexandra Țolu are 25 de ani, s-a născut în Ploiești și a studiat la Colegiul de Artă “Carmen Sylva”. Facultatea și studiile de master le-a finalizat în UK.

Decizia de a pleca în străinătate a fost strâns legată de oportunități, dar mai ales de ideea de a se rupe de România. Este pasionată de design interior, iar diplomele îi certifică pasiunea.

În cadrul emisiunii Generația lui John, Alexandra a povestit despre investițiile pe care a trebuit să le facă pentru a urma studiile în străinătate, dar și despre suportul emoțional și financiar primit din partea familie.

Citește și: Cine a câștigat Miss Generația lui John 2023

Costurile cu mâncarea și cazarea nu sunt de neglijat pentru un student care stă în UK, iar salariile nu sunt cu mult peste cele din România.

- Reclamă -

“Dacă începi să lucrezi într-un depozit în UK vei avea un salariu mai mare decât dacă ai lucra ca designer de interior. Cel puțin la început.”, povestește Alexandra Țolu.

Citește și: Victor Dorobanțu, ploieșteanul care spune NU drogurilor: “A luat-o lumea razna cu drogurile, iar tinerii cred că e cool să te droghezi”

Alexandra Țolu spune că și-ar dori să intre în învățământ și că se gândește serios la această opțiune. În UK diploma este foarte importantă și se obține, nu pe ochi dulci, ci pe ceea ce ai învățat.

“Îmi doresc să intru în învățământ.” – Alexandra Țolu

„Chiar aș vrea să merg mai departe pe acest drum. Vreau să văd ce ar putea să se întâmple. Nu trebuie să fac neapărat încă o facultate pentru a intra într-un domeniu, ci urmez un curs și la final primesc diploma care îmi certifică pregătirea. Diploma este importantă.”, spune Alexansdra Țolu.

- Reclamă -

Citește și: Ciprian Baican, dublu campion mondial la tir cu arcul: “Mă antrenez, zilnic, 4 ore cu arcul”

Într-o seară de vineri, multe dintre fetele din UK ajung să se îmbete și să afișeze o imagine dezolantă în mod public. Cu toate acestea, invitata consideră că se simte în siguranță în străinătate.

“În UK, într-o seară de vineri, nu contează cât de frig e afară, ai să vezi fete în fuste mini, sandale cu platformă și bete mangă. Cu toate acestea, mă simt mai în siguranță în Anglia decât în România.”, a declarat Alexandra Țolu în cadrul emisiunii.

Alexandra Țolu în emisiunea Generația lui John

Citește și: MC Zedho, ploieșteanul pus pe distracție cu cap: “În viața asta să încercăm orice, mai puțin drogurile”

- Reclamă -
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Primarul Cherecheș a fost prins în Germania

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost prins la Augsburg, în Germania, în urma unei colaborări între Poliţia...
spot_img