fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Ambulanțierul care a abandonat un pacient bolnav de cancer în fața blocului a fost sancționat

Citește Și

- Reclamă -

În noiembrie 2020 povestea unui bărbat din Ploiești, bolnav de cancer, abandonat de ambulanțier în dreptul aleii din fața blocului, a impresionat în țară întreagă. Bărbatul avea cancer, dar se vindecase de COVID-19. Pe 11 noiembrie a fost trimis acasă după opt zile de internare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, secția de pneumologie, unde fusese tratat pentru infecția cu SARS-CoV-2. O vecină a filmat momentul în care bărbatul, în pijamale și vizibil slăbit, a fost lăsat pe aleeea din fața blocului, de către ambulanțier, fără ca acesta să-l ajute să urce până la ușa apartamentului.

În acest caz, instituția Avocatului Poporului s-a autosesizat și a recomandat Spitalului Județean Ploiești să ia măsuri în special în ceea ce privește comunicarea dintre pacienții  internați și familiile acestora.

- Reclamă -

”Instituția Avocatului Poporului ne-a recomandat elaborarea procedurii privind informarea aparținătorilor despre starea de sănătate a pacienților internați. Dar noi aveam deja o dispoziție în acest sens. În acest caz, medicul curant al pacientului respectiv luase legătura cu soția lui, dar aceasta a solicitat ca soțul ei să mai fie ținut câteva zile în spital, întrucât îi era teamă să nu se infecteze și fiica ei, însărcinată. Pacientul avea afecțiuni oncologice, dar se internase în spital pentru că avusese COVID-19. În momentul în care a avut două teste negative, medicul a decis externarea. În Spitalul Județean nu avem secție de oncologie, iar acesta nu putea fi tratat în continuare în secția de pneumologie pentru afecțiunile oncologice. Pacientul a cerut expres să fie transportat acasă. Șoferul spitalului a greșit că l-a lăsat în fața blocului și a fost sancționat conform Codului Muncii. Trebuia să-l ducă până la ușa apartamentului și să-l încredințeze unui aparținător”, a declarat medicul Bogdan Nica, managerul SJU Ploiești.

Managerul SJU Ploiești a precizat că există un regulament intern care stabilește modul în care familia unui pacient este informată cu privire la starea de sănătate a acestuia. La internare, pacientul indică o persoană anume cu care spitalul să țină legătura pe parcursul internării. Nimeni altcineva, indiferent de gradul de rudenie, nu poate afla informații medicale despre respectivul bolnav. Legea interzice acest lucru.

În prezent, din cauza restricțiilor impuse de perioada de pandemie, rudele bolnavilor internați nu au acces în spital. SJU Ploiești a stabilit o procedură prin care aparținătorii să fie informați. Directorul de îngrijiri medicale desemenează din fiecare secție, la fiecare tură, câte o persoană cu pregătire medicală care să contacteze telefonic, zilnic, un reperezentant al familiei pacienților, indicat de persoana internată.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut