fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Amenzi în valoare de 26.920 lei, aplicate de Poliția Locală

Citește Și

- Reclamă -

Polițiștii locali au desfășurat pe raza municipiului Ploiești, în perioada 23 – 26 octombrie 2017, o serie de acțiuni în vederea asigurării unui climat de ordine și liniște publică, respectarea curățeniei pe domeniul public, precum și depistarea conducătorilor de autovehicule care nu manifestă o bună conduită în trafic. În urma activităților de patrulare au fost aplicate 125 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 26.920 lei.

Faptele contravenționale depistate de polițiștii locali au constat în tulburarea ordinii și liniștii publice, abandonul deșeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, fumatul în spațiile publice interzise prin lege, deținerea de acte de identitate expirate, apelarea la mila publică, circulația cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele aprobate de municipalitate.

- Reclamă -

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au acționat pentru fluidizarea traficului rutier în intersecțiile aglomerate și au efectuat controale specifice pentru respectarea de către conducătorii auto a semnificației indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea și staționarea interzisă, precum și accesul pe interzis. Polițiștii locali au desfășurat acțiunile pe străzile: George Coșbuc, C.D. Gherea, Bobâlna, Covurlui, Gh. Doja, 1 Decembrie 1918, Cuza Vodă, Vlad Țepeș, Constantin Brezeanu, Decebal, Gh. Gr. Cantacuzino, Republicii, Ulierului, Primăverii și Basarabi.

Serviciul Disciplină în Construcții a întreprins verificări cu privire la stadiul lucrărilor de extindere a unor corpuri de clădiri ce produceau disconfort în vecinătăți, de reabilitare a rețelelor de canalizare, a rețelelor de alimentare cu agent termic ori gaze naturale, verificări privind ocuparea domeniului public cu construcții provizorii.

Biroul Protecția Mediului a verificat în teren sesizările referitoare la neîmprejmuirea unor proprietăți și prezența deșeurilor menajere în perimetrul acestora, deținerea unui număr mare de câini, monitorizarea pârâului Dâmbu și a altor zone din municipiu în vederea depistării persoanelor care depozitează deșeuri menajere sau deșeuri provenite din construcții pe domeniul public.

- Reclamă -

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au verificat un număr de 12 agenți economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare. De asemenea, au desfășurat controale tematice privind modul de comercializare a produselor alimentare în incinta și în apropierea unităților de învățământ, respectiv: Liceul Lazăr Edeleanu, Liceul Tenologic 1 Mai, Liceul Spiru Haret, Școala Victor Slăvescu, Școala Sfânta Vineri, Liceul Jean Monnet și Liceul Virgil Madgearu.

Totodată, au desfășurat acțiuni de control în zonele adiacente Halelor Centrale, Piețelor Malu Roșu și Nord, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor au desfășurat controale în cazul unui număr de 16 asociații de proprietari, verificând actualizarea cărților de imobil și a tabelelor de informare a locatarilor. Totodată, au identificat deținătorii cărților de imobil în cazul a 11 asociații de proprietari, în vederea planificării viitoarelor controale.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO De-ale campaniei. Ce au mai făcut candidații în ultima săptămână

Jurnaliștii Incomod au realizat un nou talk show despre candidații din Prahova și Ploiești la alegerile locale din 9...
Sari la conținut