fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Anchetă internă în cadrul Poliției Române în urma dispariției lui Sebastian Ghiță

Citește Și

- Reclamă -

La data de 31 martie 2016, Direcția Națională Anticorupție a emis o ordonanță prin care s-a dispus, împotriva inculpatului Ghiță Sebastian, luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune, Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova fiind desemnat să pună în executare această activitate procedurală.

Pe timpul controlului judiciar, conform programului de supraveghere întocmit, inculpatul avea obligația de a se prezenta o dată pe săptămână, la sediul I.P.J. Prahova. Totodată, conform măsurilor dispuse de procuror și, ulterior, de către instanța de judecată, inculpatului i s-a interzis să părăsească teritoriul României, interdicție care a fost comunicată Poliției de Frontieră pentru efectuarea mențiunilor în evidențele specifice.

- Reclamă -

Măsura controlului judiciar a fost prelungită succesiv, în faza urmăririi penale de către D.N.A. prin ordonanță, iar ulterior în faza judecății, prin încheiere de ședință, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, menținându-se și obligația inculpatului de a nu părăsi teritoriul României.

Activitățile din cadrul controlului judiciar s-au desfășurat conform procedurii penale. Ultima dată, inculpatul a fost prezent,conform programului stabilit, în fața polițiștilor, în data de 19 decembrie a.c., când i-a fost înmânată și hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin aceasta instanța a admis cererea de modificare a conținutului controlului judiciar în sensul înlăturării obligației de a nu părăsi teritoriul României, hotărâre care nu este definitivă și nici executorie. Încheierea a fost contestată, astfel încât interdicția de a nu părăsi teritoriul României este în vigoare și în prezent.

De asemenea, la data de 19 decembrie a.c, după prezentarea la sediul I.P.J. Prahova a celui în cauză, DNA Serviciul Teritorial Ploiești a dispus prin ordonanță, efectuarea de activități ce nu au presupus un control în trafic sau limitarea libertății inculpatului. Măsurile în cauză au fost puse în executare de Direcția Operațiuni Speciale.

- Reclamă -

În dimineata zilei de 20 decembrie a.c., deoarece nu a mai fost semnalată prezența inculpatului la locuința din municipiul Ploiești, conform art. 215 al. 1, din C.P.P., inculpatul a fost citat la sediul I.P.J. Prahova.

Întrucât, acesta nu s-a prezentat, cf art. art. 215 al. 6 CPP, polițiștii au informat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la acest aspect, pentru dispunerea de măsuri în consecință.

În această situație, s-a solicitat sprijin și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, care a intensificat verificările la punctele de trecere a frontierei.
Până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieșirea din țară a persoanei în cauză.

Ca urmare a acestor demersuri, la data de 21 decembrie a.c., unitatea de parchet a emis un mandat de aducere pe numele celui în cauză la sediul DNA- Serviciul Teritorial Ploiești, pentru a fi pus în executare de către polițiști.

- Reclamă -

Conform art 265 CPP, „O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei.”

În acest context, polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale și ordine publică din cadrul IPJ Prahova s-au prezentat la adresa indicată în mandatul de aducere precum și la alte adrese de pe raza județului Prahova, însă inculpatul nu a fost găsit. Conform art. 266 al. 4 CPP, au fost încheiate procese- verbale pentru fiecare adresă, care au fost înaintate, în aceeași zi, către DNA- Serviciul Teritorial Ploiești.

Ulterior, aceeași unitate de parchet a transmis un nou mandat de aducere, având termenul de executare momentul depistării, sens în care Poliția Română și Poliția de Frontieră Română au extins activitățile în vederea identificării inculpatului.

Menționăm că până în acest moment nu a fost emis mandat de arestare preventivă, fapt pentru care, activitățile desfășurate de către polițiști nu se circumscriu celor dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane.

Măsurile privind intensificarea verificărilor la punctele de trecere a frontierei se mențin, în așa fel încât inculpatul să nu poată părăsi țara.

Ministrul afacerilor interne a solicitat, de urgență, șefului Poliției Române, efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acționat polițiștii și cum s-a derulat cooperarea interinstituțională, urmând a fi dispuse măsuri în consecință.

Sursa: Comunicat Direcția Națională Anticorupție

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un ploieștean a ucis un bărbat din cauza modului în care parcase

Un ploieștean a ucis un bărbat, nemulțumit de modul în care acesta își parcase mașina.Crima a avut loc în...
Sari la conținut