fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Anchetă la Spitalul de Pediatrie din Ploiești după moartea unui copil de 11 ani

Citește Și

- Reclamă -

Spitalul de Pediatrie Ploiesti - Ziarul INCOMODAnchetă la Spitalul de Pediatrie din Ploiești după ce un copil de 11 ani a decedat în urma unui tratament nepotrivit administrat de medicii unității.

Băiatul ar fi ajuns sâmbătă seară la spital cu dureri  abdominale și stări de vomă, fiind consultat de medici care i-au dat un tratament pentru balonare, lăsându-l să meargă acasă.

- Reclamă -

La trei zile, părinții copilului ar fi chemat din nou Ambulanța pentru că stărea lui nu se ameliorase după tratamentul prescris. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru băiețel, acesta decedând.

Raportul medicilor legiști a arătat că băiatul avea stomacul perforat în mai multe locuri, fapt ce a dus la șoc toxic. Pe de altă parte, medicul pediatru care l-a consultat pe copil susține că starea acestuia nu era atât de gravă încât să necesite internarea sau investigații amănunțite.

Spitalul de Pediatrie din Ploiești a deschis o anchetă privind acest caz, iar polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Reclamă -

”În cauză a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului și întreaga situație de fapt, urmând a fi dispuse măsurile legale în consecință.”, a declarat Alexandru Ursu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut