fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Andrey Bogdanov, directorul general Lukoil România, va fi demis din funcție – SURSE

Citește Și

- Reclamă -

Andrey Bogdanov, directorul general Lukoil România, va fi demis din funcție, potrivit unor surse din interiorul companiei. Bogdanov ar fi fost chemat la Moscova, la sediul central al Lukoil, unde i s-ar fi comunicat decizia conducerii centrale. Aceleași surse susțin că lui Bogdanov i s-a cerut să intre în concediu până i se va găsi un înlocuitor care să preia funcția de director Lukoil România.

Reporterii noștri au încercat să ia legătura cu purtătorul de cuvânt al Lukoil România pentru a obține o confirmare oficială a informației, însă, acesta nu a răspuns la niciunul din numerele de telefon pe care le-am apelat și nici nu a revenit cu apel până la momentul publicării acestui articol. În cele peste trei ore care au trecut de la momentul apelului, însă, am luat legătura și cu alte persoane angajate în cadrul Lukoil care au spus același lucru, că Andrey Bogdanov va fi demis din funcție.

- Reclamă -

Se pare că la baza deciziei au stat mai multe probleme pe care conducerea rusă a considerat că Bogdanov nu le-a manageriat corespunzător, inclusiv recentul scandal cu conducta din Bariera București care traversa un șantier, deși în documentații figura ca trecând prin alta parte. Reamintim că un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc în Bariera București a dat peste o conductă când săpa fundația, deși în autorizațiile și avizele sale de construire țeava nu figura. După verificări, a descoperit că era vorba de conducta care alimenta Rafinăria Lukoil cu apă industrială și a luat legătura cu reprezentanții companiei în vederea găsirii unei soluții, dar s-a lovit de indisponibilitate din partea acestora pentru a rezolva amiabil situația.

Reamintim și că Andrey Bogdanov a fost acuzat de evaziune fiscală în dosarul Lukoil, în care prejudiciul total este estimat la peste 1,7 milioane de euro. Cu ocazia perchezițiilor efectuate în acest dosar, anchetatorii au găsit pe biroul lui Bogdanov o fotografie în care directorul Lukoil apărea alături de președintele rus Vladimir Putin.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

3 COMENTARII

  1. IPOTEZA IPOCRITA ! :
    In noaptea de 13 spre 14 august a.c. – au fost „scapari de gaze” care au afectat mai multe zone din municioiul Ploiesti. La sesizarile „cetatenilor”, Garda de Mediu a intervenit si a dat cateva amenzi (ne-re-negociate cu cine „trebuie”), care au afectat „Combinatul” si au inceput sa curga alte „reclamatii”, pana la Moskow …

  2. Cei mai bine informati sunt cei de la Sectia 9 (noua) – LUKOIL …
    Este totusi ceva ciudat… La masuratorile bianuale, respectiv de la sfarsitul primului trimestru (iulie 2018), s-a iesit bine, pe plus …
    Iata ca totusi, in loc de „avansare”, s-a trecut la „demisie”, pe varii motive speculative !
    Concluzia mea primara: „Prea mult LUKOIL, strica !”
    P.S.: – Stie cineva ceva de „amenda” aceea ? Cum, cat, unde si cui s-a platit, daca s-a platit… ?!

  3. Directorul general Petrotel lukoil este retras pt ca si-a atins termenul de sedere si capusare a societatii.
    dosarul penal pentru delapidare, si alte infractiuni la legea societatii este pe rol sentinta e amanata pt data de 24 SEPT 2018. se pot spune multe despre aceasta miscare strategica. paguba statului roman aprox 1 800 000 000 euro, imaginati-va.

    Poluare orasului ploiesti este continua de la rafinaria petrotel lukoil, mai precis de la facla si incineratorul societatii. masuratorile efectuate de angajatii petrotel si de garda de mediu sunt perfect cenzurate.
    mafia ruseasca a inegrit viitorul orasului, aceasta organizatie mafiota sustinuta de conducerea romaneasca a societatii si de cateii moldoveni a capusat si a supt din 2003 bani din romania.

Dă-i un răspuns lui Manistul Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut