12 ore de muncă pe zi, salariu minim pe economie, plata unei garanții din salariu, zile de sâmbătă lucrate și neplătite, sunt doar câteva dintre chestiunile pe care ni le-au sesizat angajați ai chioșcurilor Editurii Prahova.
Reporterii Incomod au intrat în posesia unor înregistrări audio în care trei vânzători ai unor chioșcuri povestesc câte ore lucrează pe zi și cum sunt plătiți. De exemplu, dacă o persoană dorește să se angajeze la un chioșc al editurii Prahova, fie el legal sau nu, trebuie să știe că va lucra 12 ore pe zi. Concret, programul începe la ora 5.30 dimineața și se termină în jurul orei 18.00, de luni până vineri, inclusiv sâmbăta când programul este de 8 ore, de la 5.30 dimineața până în jurul orei 14.00. Probabil că la acest program de 12 ore, ceea ce înseamnă 4 ore suplimentare pe zi, pentru că potrivit legislației în vigoare, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, vă așteptați ca salariul să fie unul mulțumitor sau cel puțin minim pe economie. Angajații chioșcurilor, însă, infirmă acest lucru, povestind că salariu lunar pe care îl iei în mână este nu mai mult de 800 de lei, adică nici măcar salariul minim pe economie net care este 925 ron. Potrivit acelorași angajați, din salariul net de 925 de lei, angajatorul oprește o garanție de 125 de lei pe lună. În afara de faptul că nu se primesc bani pentru orele suplimentare, așa cum este legal, cel care se angajează la un chioșc Prahova trebuie să îndeplinească un target din vânzări pentru a obține niște bani în plus și acest lucru se întâmplă doar ”dacă are noroc să primească un chioșc bun.”. În caz contrar, salariul pe care îl va primi lunar pentru 12 ore de muncă pe zi plus 8 ore în fiecare sâmbătă este de 800 ron.
Pentru a vă lămuri în legătură cu aspectele sesizate mai sus, reporterii noștri au consultat Codul Muncii și vă vor prezenta câteva puncte din actul normativ, care demonstrează că angajatorul, în cazul de față Editura Prahova, nu respectă legislația în vigoare.
CAPITOLUL I: Timpul de muncă
SECŢIUNEA 1: Durata timpului de muncăArt. 112
(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.Art. 113
(1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.Art. 114
(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.Art. 115
(1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.SECŢIUNEA 2: Munca suplimentară
Art. 120
(1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.Art. 121
(1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.Art. 122
(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.Art. 123
(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1) , se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.SECŢIUNEA 3: Sărbătorile legale
Art. 142
(1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, (Art. 140
Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.) precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 (Art. 141
Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.) li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Cu privire la încălcarea legii, putem spune că nu este prima data când reprezentanții Editura Prahova aleg această metodă. Ieri, reporterii Incomod v-au prezentat într-un material faptul că șase astfel de chioșcuri din Ploiești fac comerț ilegal, în acte ele fiind declarate cu activitate de tip ”difuzare presă”, iar în realitate acestea desfășurând și activități de tip comercial.
Citește și: Chioșcurile din Ploiești ale lui Sebastian Ghiță fac comerț ilegal – Documente + Galerie FOTO
Revenind la condițiile în care lucrează angajații chioșcurilor Prahova, în continuare vă vom prezenta declarațiile a trei dintre angajați, alături de înregistrările audio. Reporterii noștri au protejat identitatea angajaților din motive lesne de înțeles.
Angajata primului chioșc povestește că salariul pe care îl ia lunar în mână este de 800 de lei, bani pentru care lucrează 12 ore pe zi, inclusiv 8 ore în fiecare sâmbătă. Femeia mai povestește despre garanția care îi este oprită lunar din salariul net de 925 de lei. În același timp, angajata chioșcului Prahova susține că ea, de exemplu, nu obține procentul din vânzări, care este impus, deoarece nu atinge targetul.
Persoană: Cum e pe aici? Vrea să se angajeze o prietenă de-a mea. Merită la Prahova? Aveți program de 8 ore?
Vânzător : Sincer, nu. Program de 12 ore, salariu minim pe economie. Numai dacă are noroc să primească un chioșc foarte bun; așa poate să ia și procente din vânzare.
Persoană: Se dau procente din vânzare?
Vânzător : Dacă atingi un anumit barem. Eu, de exemplu, nu îl ating. Iau numai minim pe economie, mai oprește și garanție, deci mai rămân cu 8 milioane.
Persoană: 8 milioane la program de 12 ore?
Vânzător: Da.
Persoană: Și sâmbăta și duminica?
Vânzător : Sâmbăta până la prânz. E program de 8 ore, adică vii la 5:30 și pleci la 13:30. Ăsta e programul. Deci practic e o zi normală de lucru.
Persoană: Dar banii vi-i dă mereu la timp?
Vânzător: Banii, da. Până acum i-au dat la timp.
În al doilea caz, o altă angajată descrie aceleași condițiile precum în primul caz, respectiv 12 ore de muncă pe zi, salariu minim pe economie, procentul din vânzări și garanția oprită din salariu. Angajata susține cu convingere că nu merită ca cineva să se angajeze la un chioșc al Editurii Prahova și că suportă aceste condiții pentru că nu găsește alt loc de muncă. Înregistrarea audio de mai jos este realizată la începutul acestei săptămâni, luni, în ziua sărbătorii de Rusalii, care a fost declarată zi liberă. Cu toate acestea, angajații chioșcurilor au lucrat, iar femeia se plânge că angajatorul nu va plăti serviciile prestate în acea zi.
Persoană :Eu am o prietenă care vrea și ea să se bage la un chioșc și mă interesa dacă merită să se bage și ea? Adică e program de 8 ore? Nu merită?
Vânzător: Nu…E program de 12 ore în fiecare zi și sâmbăta până la 14:30.
Persoană: Și salariul e minim pe economie?
Vânzător: Da..
Persoană: Și nu e program de 8 ore aici?
Persoană : Haideți, doamnă, mă zăpăciți..
Persoană :Și cât ar fi să ia?
Vânzător: 917 lei, dar nu ia 917 că-i opresc garanție 125 de lei pe lună…
Persoană: Eh, pe naiba!
Vânzător: Și mai ia și bonuri de masă, dar dacă face planul, dacă nu , nu ia toate bonurile.
Persoană: Păi nici nu cred că se merită atunci..Cum naiba rezistați?
Vânzător: Eu stau aici de nevoie că nu am unde să mă duc…
Persoană: Ea e tinerică….
Vânzător: Și mai în vârstă nu mai angajează. Dacă ai trecut de 30 de ani deja începe să se strâmbe, nu mai ai nici siluetă așa…
Persoană: Deci 12 ore și sâmbăta sigur.. duminica nu? Duminica vă lasă..
Vânzător: Duminica, da. De exemplu, luni acum ar fi zi liberă, dar noi venim la muncă.
Persoană: Nu vă dă…. de luni?
Vânzător: Nu. Și pierdem și bonurile. Nu e zi lucrătoare și nu se dau bonuri de masă.
Persoană : Și toate chioșcurile Prahova așa sunt?
Vânzător: Mergeți și întrebați dacă nu mă credeți.
Nici vânzătoarea celui de-al treilea chioșc nu este mulțumită de salariul pe care îl primește în raport cu orele de muncă. La fel ca în celelalte două cazuri, femeia lucrează 12 ore pe zi, 8 ore în fiecare sâmbătă, plătește o garanție, iar salariul este minim pe economie. Așa cum era de așteptat, și această angajată lucrează în ziua de Rusalii, zi care nu va fi plătită.
Persoană : Am și eu o întrebare. O prietenă vrea să se angajeze la un chioșc Prahova. E program de 8 ore? Nu se merită, nu?
Vânzător: E program de 12 ore.
Persoană: La salariu, măcar? La 12 ore, minim?
Vânzător : Minim pe economie.
Persoană: Pe bune? Și sâmbăta și duminica?
Vânzător : Numai sâmbăta, duminica nu… Mai plătește și garanție de 15 %..
Persoană : Azi nu trebuia să aveți liber? (N.r.: luni, sărbătoarea de Rusalii)
Vânzător : Nu am.
Dacă ținem cont de aceste declarații, este clar că reprezentanții Editurii Prahova încalcă din nou legislația, tratând angajații mai degrabă ca pe niște sclavi, fiind nevoiți să lucreze 68 de ore pe săptămână, în condițiile în care durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Cu privire la această situație, reporterii noștri au solicitat un punct de vedere Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Prahova, pe care îl vom prezenta de îndată ce îl vom primi.