fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Angajații Societății de Gospodărire Urbană Ploiești nu și-au primit salariile. Probleme cu banii la SGU

Citește Și

- Reclamă -

Problemele financiare continuă la Societatea de Gospodărire Urbană Ploiești! Deși cei aproape 800 de angajați ai societății trebuiau să își primească salariile pe data de 10, aceasta fiind ziua de plată a remunerațiilor, nu își vor încasa veniturile nici astăzi.

Directorul SGU, Donald Constantin, a explicat pentru ziarul Incomod că s-a ajuns în această situație pentru că Primăria Ploiești nu a decontat lucrările efectuate de societate pe domeniul public în ultima lună, iar acum nu sunt bani de salarii. Situația cu lucrările a fost trimisă la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, care monitorizează activitatea SGU și trebuie să aprobe situația pentru ca Primăria să vireze banii. Directorul SGU crede că problema se va rezolva în aproximativ 2-3 zile.

- Reclamă -

Nu este, însă, prima dată când SGU nu își poate plăti datoriile pentru că Primăria Ploiești nu virează banii aferenți. La finalul lunii trecute, alimentarea cu gaze pentru două clădiri ale SGU a fost sistată, pentru că facturile nu fuseseră plătite la timp. Atunci, o persoană din Primăria Ploiești modificase suma prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli al SGU, fără a anunța că a făcut această modificare.

Citiți mai multe detalii aici!

O altă situație de acest gen a avut loc la începutul lunii martie, când aproximativ 30 de angajați ai SGU au spus că nu și-au mai primit salariile de trei luni, după ce Primăria Ploiești a decis ca aceștia să nu mai fie angajații societății, ci să fie încadrați direct la instituțiile unde erau detașați (unități de învățământ din municipiu). Numai că mai departe nu s-a demarat acțiunea de încadrare pe posturile respective, implicit scoaterea la concurs a pozițiilor, iar oamenii au rămas neplătiți.

- Reclamă -

Detalii despre acest incident aici!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

DNA a prelungit controlul judiciar pentru Iulian Dumitrescu, candidat la un nou mandat la șefia CJ Prahova

Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al...
Sari la conținut