fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Aproape 180 de persoane sub control judiciar, săptămâna trecută!

Citește Și

- Reclamă -

În ultima săptămână, la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 177 de persoane și au fost înregistrate 22 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse inițial, cu alte măsuri. Poliția Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă.

Astfel, în perioada 12-19 februarie a.c., la nivel național, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 177 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligații în sarcina persoanelor față de care au fost dispuse.

- Reclamă -

Polițiștii desfășoară activități specifice față de 21 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru alte 155 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar și față de o persoană căreia i-a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Tot în această perioadă, la nivel național, au fost înregistrate 22 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse inițial, cu alte măsuri. Măsura controlului judiciar dispusă inițial a fost înlocuită cu arestarea preventivă, în 5 cazuri, cu executarea pedepsei închisorii, în alte 8 cazuri, și cu măsura condamnării cu suspendare în 2 cazuri.

De asemenea, măsura controlului judiciar a fost preschimbată în măsura arestului la domiciliu, într-un caz, și respectiv cu măsura educativă a internării într-un centru educativ în alt caz.

- Reclamă -

Măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu arestarea preventivă, în 3 cazuri, cu executarea pedepsei cu închisoarea, într-un caz, și cu măsura suspendării executării pedepsei cu închisoarea într-un alt caz.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut