fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Arbitru minor luat de SMURD după ce un consilier local din Valea Doftanei l-ar fi lovit cu un telefon

Citește Și

- Reclamă -

Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal are de lucru, de ceva vreme, în ultima etapă apărând câteva incidente regretabile, unele dintre ele chiar foarte grave! Iertaţi în ultima perioadă pentru abaterile disciplinare repetate, beneficiind de multă îngăduinţă din partea comisiilor şi de o oarecare lipsă de transparenţă (deciziile Comisiei de Disciplină a AJF nu mai sunt de mult timp publicate), huliganii care se consideră fotbalişti şi apropiaţi ai echipelor, „decreieraţii de serviciu”, au ajuns, din nou, la acte reprobabile!
Astfel, la mai multe echipe din judeţ au început să apară probleme, care mai de care mai grave! La Valea Doftanei, în ultima etapă, chiar un consilier local este acuzat că a lovit unul dintre arbitri – asistentul Alexandru Lepădatu – cu un telefon în cap! Respectivul arbitru a avut nevoie de intervenţia SMURD-ului, acesta fiind dus la spital şi cusut la cap! Partida a fost întreruptă la scorul de 1-1, cu doar câteva minute înainte de a se termina jocul, tânărul arbitru ajungând plin de sânge la vestiare, apoi solicitându-se intervenţia salvării! Atenţie, vorbim despre un cavaler al fluierului născut în anul 2002, un copil (putea fi chiar copilul celui care a lovit…) care poate rămâne traumatizat, la doar 15 ani,de cele păţite!

“Luni o să am certificatul medico-legal, o să depun o plângere apoi. Îmi place mult activitatea de arbitru, este o pasiune a mea, nu mă aşteptam să am parte de un asemenea episod. Am înţeles că este vorba despre un consilier local, cel care m-a lovit, dar nu contează cine este. Să se gândească, dacă este părinte, cum ar fi reacţionat dacă era vorba despre copilul lui. Dacă este şi un oficial al comunei Valea Doftanei, atunci ce să mai
zic !” – povesteşte tânărul asistent.

- Reclamă -

Moroiţă a plecat cu maşina zgâriată de la RomâneştiMOROITA 24 B - Ziarul INCOMOD

Iar incidentul de la Valea Doftanei nu a fost unicul în care arbitrii au avut probleme. Un central din lotul divizionar – Andrei Moroiţă – a plecat cu greu de la Româneşti, având maşina zgâriată, ameninţările primite din partea gazdelor incluzând şi un „episod” în care s-a scos la vedere un cuţit, la propriu! Iar pe „lista” localităţilor în care arbitrii au avut probleme, în acest sezon, se numără şi Bărcăneşti, Puşcaşi, Măgureni, Coslegi!
Aşteptăm „disciplina”!

sursa: prahova.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut