Site-urile de anunțuri sunt pline de oferte de arme, de la puști la pistoale. Cumpărătorii le primesc acasă, prin curier, deși tranzacțiile sunt ilegale.
Site-urile de vânzări sunt pline cu zeci de anunțuri prin care sunt oferite arme atât letale, cât și neletale, transmite Antena 3. Cu doar câteva click-uri și un telefon dat vânzătorului, primești o pușcă cu lunetă.
„1.000 de euro vreau pe ea. E nouă și luneta și arma. Nu s-a tras decât în poligon cu arma. O ambalaez bine și o trimit prin curier cu verificare.”, a spus vânzătorul, potrivit sursei citate.
Armurierii precizează că armele pot fi vândute doar în condiţii speciale, în magazine dedicate.
„Tranzacţiile cu arme şi muniţii se fac numai prin intermediul armurierilor autorizaţi, prin magazinele de specialitate. Transportul armelor letale şi a muniţiei este iarăşi reglementat de lege şi nu poate fi făcut de către oricine, oricând şi în orice condiţii. Este exclus transportul acestor arme pe curierat.”, a precizat, la Antena 3 CNN, Vladimir Talpeș, director AGVPS.
În plus, cei care vor să dețină legal o armă au nevoie de mai multe acte, inclusiv un aviz psihologic pentru a-i fi eliberat permisul de port armă.
Citește și: INTERVIU Ce trebuie să știi despre permisul de armă și ce greșeli banale îți aduc un dosar penal
Vânătorii trebuie să urmeze o procedură și mai complicată, fiind necesare mai multe documente.
Recent, la Arad, doi bărbați au introdus ilegal în țară 3 arme cu aer comprimat și muniție. Cumpărătorii au fost din Călărași, Maramureș și București. Cei doi bărbați au fost reținuți pentru contrabandă calificată, uz de arme fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Citește: În ce situații puteți face uz de armă și când se consideră legitimă apărare