fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Artiștii ansamblului Ministerului de Interne, scoși la patrulare. Interpretul de muzică populară Lupu Rednic a fost arondat la Secția 25!

Citește Și

- Reclamă -

Toți artiștii Ansamblului Artistic „Ciocârlia”, care aparține Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au fost trimiși, începând de miercuri, la toate Secțiile de Poliție, pentru a acorda sprijin pe perioada stării de urgență. Măsura a fost luată după ce, la nivelul MAI s-a decis ca angajații structurilor neoperative să ajute unitățile implicate în lupta cu epidemia de coronavirus.

După ce Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne a dispus ca 1.868 de angajați ai structurilor neoperative să fie detașați la Poliția Capitalei ori la Inspectoratele Județene de Poliție, o mulțime de artiști și sportivi, la care s-au adăugat polițiști de la Permise și Înmatriculări, Pașapoarte, Imigrări, s-au prezentat, miercuri dimineață, la noile locuri de muncă.

- Reclamă -

 

Potrivit unor surase din Poliție citate de gandul.ro, aceștia ar fi trebuit, conform ordinului de ministru, să vină la serviciu în uniformă militară, mai ales că fiecare angajat al MAI primește, lunar, peste 1.000 de lei, bani pentru achiziționarea de haine și echipament. Cu toate acestea, mulți dintre cei detașați au venit fie doar cu un sacou de uniformă împrumutat, fie îmbrăcați în uniformele de ceremonie, care sunt diferite față de cele utilizate în mod curent.

Ca urmare, spun sursele citate, aceștia au asaltat acum croitoriile care fac uniforme de poliție, atât fizic cât și on-line.
Printre angajații care s-au prezentat la secții se numără și cei peste 30 de artiști care fac parte din Ansamblul Artistic „Ciocârlia”. Este vorba despre rapsozi, instrumentiști și dansatori, printre care și cunoscutul interpret de muzică populară Lupu Rednic, care, spun sursele citate, ar fi fost arondat la Secția 25.

- Reclamă -

În același timp, potrivit lumeapolitica.ro, Ministerul Afacerilor Interne are și alte categorii de angajați, care, aparent, nu au nimic de aface cu munca de poliție. Este vorba despre aroximativ 100 de persoane, care oferă cursuri de balet, chitară, dans modern, tenis de masă, biliard șah, sau sunt implicați în alte activități specifice Centrului Cultural al MAI.

sursa:gandul.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut