Liderii PSD și PNL se reunesc, marți, pentru a stabili definitiv data alegerilor prezidențiale.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că joi va fi adoptat actul normativ privind organizarea scrutinului, iar pe masă au rămas două variante: 15 sau 29 septembrie.
„În urma deciziilor din coaliția de guvernare, îi solicit domnului vicepremier și ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidențiale”, a spus Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri.
Turul doi al alegerilor prezidențiale ar urma să fie organizat la două săptămâni distanță, dacă niciun candidat nu va obține 50% + 1 dintre voturi în primul tur de scrutin.
Întrebat dacă varianta unui candidat comun PNL-PSD la prezidenţiale ar mai fi o alternativă viabilă a coaliţiei, Ciucă a răspuns: „În principiu, nu”.
Despre varianta unui tandem preşedinte Ciucă – premier Ciolacu, liderul PNL a precizat că acest aspect nu a fost discutat, „pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat”.