fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Atenție, ploieșteni! La Zilele Orașului nu aveți voie să consumați băuturi alcoolice! Amenda este de până la 1.500 lei!

Citește Și

- Reclamă -

Atenție, ploieșteni! Începând de vineri, 1 iunie, până duminică, 3 iunie, în Ploiești vor fi organizate Zilele Orașului și Festivalul „Magie, Feerie și Povești”! Autoritățile locale au încadrat evenimentul ca fiind o adunare publică și, potrivit Legii 61/1991 privind liniștea și ordinea publică este interzis consumul de alcool. Astfel, cei care vor participa la Zilele Ploieștiului și vor consuma alcool sunt pasibili de amendă. Amenda este de la 500 lei la 1.500 lei, pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, potrivit Legii 61/1991.

Informația a fost confirmată atât de Poliția Locală Ploiești, cât și de Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova. Reprezentanții ambelor instituții au declarat că vor fi la datorie și vor verifica respectarea legii.

- Reclamă -

„În perioada 01-03.06.2018 efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Prahova, cu sprijinul celorlalte structuri, respectiv Poliție și ISU, asigură măsuri de ordine la evenimentul „Magie, Feerie și Povești”. Împreună cu organizatorul, în speță reprezentantul municipiului Ploiești, am luat măsuri necesare pentru desfășurarea în bune condiții a tuturor activităților, asigurând un efectiv suficient de jandarmi și polițiști pentru menținerea, pentru asigurarea măsurilor de ordine la aceste activități. Împreună cu organizatorul am stabilit să fie interzis consumul de băuturi alcoolice în zona de desfășurare a activităților, desfășurarea activităților de comerț ilicit sau fără aprobările de rigoare. Toate activitățile de comerț stradal vor fi verificate să aibă documente de proveniență, certificate de calitate sau marcă.”, a declarat Liviu Coman, comandantul IJJ Prahova.

De altfel, și consilierul local George Botez a solicitat Poliției Locale Ploiești în cadrul ședinței de Consiliu Local din 30 mai să se asigure că legea va fi respectată.

„Mi-am făcut datoria în calitate de consilier și de membru al comisiei de ordine publică și i-am atras atenția public domnului primar că potrivit art. 15 din Legea 60/1991 nu este posibilă desfășurarea de adunări cetățenești asezonate cu consumul de băuturi alcoolice. I-am cerut atât domnului primar, cât și șefului Poliției Locale, fiind prezent în sală, să monitorizeze aceste aspecte și să ia măsurile necesare pentru păstrarea legalității, întrucât domnul primar întotdeauna a afirmat că ceea ce-l interesează în Ploiești este respectarea legalității. Probabil că este unul din puținele puncte comune pe care le avem, dar de fapt singurul. Numai că pentru aducerea lui la îndeplinire eu lucrez mai mult decât domnul primar.”, a explicat consilierul local George Botez pentru ziarul Incomod.

- Reclamă -

Ploieștenii trebuie să aibă în vedere faptul că în timp ce în fața Palatului Culturii se desfășoară Zilele Ploieștiului, în spate, în parcarea din strada Griviței, are loc un street food unde este posibil să fie comercializate băuturi alcoolice. Astfel, oamenii trebuie să aibă în vedere că alcoolul poate fi consumat doar în incinta street food-ului.

Surse din primărie spun că și în anii anteriori a fost aceeași problemă și că s-au încălcat prevederile Legilor 60/1991 și 61/1991.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut