fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Mihaela Constantin

Peste 10.000 litri de băutură spirtoasă produși de o prahoveancă, confiscați de polițiști

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul inspectorilor vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Ploieşti, au efectuat o verificare la o persoană fizică cu privire la producerea, deţinerea şi comercializarea de băuturi...

Polițiștii din Prahova au prins un bărbat dat în urmărire națională

La data de 23.10.2017, în jurul orei 18.30, polițiștii de investigații criminale din cadrul Biroului ”Urmăriri” au depistat un prahovean de 66 de ani, din comuna Măgurele, aflat în urmărire naţională, întrucât se sustrăgea de la executarea unui mandat...

Un grup de profesori cere simplificarea programului „Laptele și cornul”. FOTO-DOCUMENT

Un grup de profesori ai Școlii Gimnaziale "Gheorghe Costescu" din comuna prahoveană Aluniș cere simplificarea procedurilor din cadrul programului "Laptele și cornul". Semnatarii memoriului înaintat Sindicatului "Școala Prahovei" spun că procedurile actuale de distribuire a produselor către elevi presupun...

În Ploiești se va construi o stație de tratare mecano-biologică a deşeurilor biodegradabile

Marţi, 24 octombrie 2017, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Andrei Toader, a semnat contractul de finanțare pentru Fazarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Prahova”, cu o valoare totală de 64.442.740,51 lei, din care asistența financiară...

FOTO. Accident grav pe drumul Ploiești-Târgoviște! Un TIR a căzut de pe un podeț pe calea ferată

Accident grav pe drumul Ploiești-Târgoviște, DN 72, în zona localității Mija, comuna I. L. Caragiale! Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, inspector de poliție Alexandra Cristina Niculae, a declarat pentru ziarul Incomod că din primele cercetări...

Fost director din cadrul Ministerului de Justiției, denunț la Parchetul General

Fostul director din cadrul Ministerului de Justiției, Ingrid Mocanu, s-a prezentat la Parchetul General pentru a depune o plângere împotriva procurorului care a instrumentat dosarul ANRP.„Este vorba despre un denunț împotriva procurorului de caz pe care deja l-am anunțat. Având...

Fostul șef al Poliției Rutiere, audiat de procurorii DNA

Procurorii continuă cercetările! Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere, s-a prezentat marți la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul Gigină. Amintim că la DNA s-a prezentat astăzi și fostul șef al Poliției Române, Petre Tobă."N-am fost...

Bărbat găsit decedat într-un pârâu din Prahova

Un bărbat de 53 de ani a fost găsit decedat într-un pârâu din Teișani! Autoritățile s-au deplasat la fața locului pentru a scoate trupul neînsuflețit din apă. Din primele verificări, se pare că bărbatul este mort de mai bine...

Judecător condamnat la șapte ani de închisoare, eliberat după mai puțin de doi ani de la încarcerare

Veronica Cîrstoiu, fost judecător în cadrul Curții de Apel București, condamnată la șapte ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzată că a primit mită pentru a da o soluție favorabilă, a fost liberată condiționat. Cîrstoiu și-a...

Avertisment nowcasting de vreme rea în Prahova!

Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment nowcasting care anunță cod galben de vreme rea în mai multe județe, inclusiv Prahova! ANM spune că începând cu ora 09.30, până la ora 14.00, în zonele afectate vor fi intensificări...

Despre Mine

9184 ARTICOLE
16 COMENTARII

Ultimele Articole

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut