fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

AVERTISMENT: „România riscă să se confrunte cu o nouă epidemie de rujeolă”

Citește Și

- Reclamă -

rujeola - Ziarul INCOMODÎn România ar putea debuta o epidemie de rujeolă, județul Arad confruntându-se cu cel mai mare risc din acest punct de vedere, a declarat, luni, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol, prezentă la dezbaterea cu tema „Vaccinarea obligatorie – pro sau contra”, organizată de grupul parlamentar PSD.

„Pentru că am avut oportunitatea, pe datele pe care le avem, să facem niște prognoze, pot să vă informez — și puteți vedea pe harta de risc — că ne aflăm din nou în fața unui risc major al unei alte epidemii de rujeolă, începând în mod deosebit din zona de vest a țării, în județul Arad, unde e riscul cel mai mare”, a precizat ea, potrivit Agerpres.

- Reclamă -

Adriana Pistol a menționat că în perioada 2011-2012 peste o mie de persoane din România au fost afectate de rujeolă, iar 13 copii și-au pierdut viața.

Costurile de spitalizare generate de cele mai recente epidemii de rujeolă și rubeolă au fost de peste 13 milioane de dolari. Adriana Pistol a adăugat că rubeola este mult mai ușoară din punct de vedere clinic decât rujeola, dar ultima epidemie s-a soldat cu peste 50 de sindroame rubeolice congenitale, determinând malformații cardiace și auditive grave în cazul unor copii.

„Dacă ne gândim la pojar, simplul pojar, despre care multă lume spune: ‘Păi și ce? Un pojar… faci câteva bubițe, faci de două ori febră, și ce dacă?’, fără să luăm în calcul encefalită, pneumonie și toate celelalte complicații pe care pojarul le poate da. Am avut evoluții semnificativ mai scăzute după introducerea vaccinării, iar la pojar vaccinarea trebuie să se petreacă într-un procent de peste 95%, dat fiind că vorbim despre o boală de o mare-mare contagiozitate. Ea se transmite foarte ușor, ca fulgerul. Cu toate acestea, pe fondul scăderii acoperirii vaccinale, observați deja niște vârfuri pe care am început să le avem”, a completat ea.

- Reclamă -

Adriana Pistol a declarat că au început să apară tot mai multe cazuri de tuse convulsivă la copiii nevaccinați din România, uneori cu forme severe de îmbolnăvire.

Proiectul de lege privind vaccinarea va fi înaintat Parlamentului într-o săptămână sau două, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, prezent la dezbaterea cu tema „Vaccinarea obligatorie — pro sau contra”.

Sursa: www.ziarulprahova.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Reacția Rompetrol după explozia de vineri dimineață pe platforma Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță,...
Sari la conținut