dna ploiesti

Ioniță Elena Crina, avocată în cadrul Baroului Dâmbovița, a fost reținută de procurorii anticorupție din Ploiești, fiind acuzată de trafic de influență în formă continuată.

Vezi mai jos comunicatul emis astăzi de Direcția Națională Anticorupție:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 19 noiembrie 2015, a inculpatei

IONIȚĂ ELENA CRINA, avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunilor mai și septembrie 2014, inculpata Ioniță Elena Crina, în calitate de avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, a pretins și primit de la un martor denunțător, în doua rânduri, câte 2.500 euro iar la data de 11 noiembrie 2015, a mai pretins de la aceeași persoană, pentru sine sau pentru altul, suma de 5.000 euro.
În schimbul acestor sume de bani, inculpata a lăsat să se creadă că are influență și a promis că va determina un magistrat – judecător din cadrul Tribunalului Dâmbovița, să pronunțe o soluție favorabilă într-un dosar care-l privea în mod direct pe martorul denunțător.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatei Ioniță Elena Crina i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentată la data de 20 noiembrie 2015, Curții de Apel Ploiești, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here