fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Bani pentru angajări la Spitalul Județean Ploiești. Șefa biroului resurse umane, acuzată de luare de mită

Citește Și

- Reclamă -

Şefa Biroului Resurse Umane din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Florica P., este urmărită penal într-un dosar de corupţie privind modul în care se făceau angajările în cel mai mare spital din Prahova. Procurorii au făcut percheziţii atât în biroul şefei HR, cât şi la domiciliul acesteia, unde au găsit importante sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, zeci de sticle cu parfumuri scumpe, băuturi fine şi cutii cu bomboane, potrivit unor surse apropiate de anchetă.

În acealaşi dosar sunt cercetate şi alte persoane, printre care un instalator şi un brancardier, care apar şi în ancheta privind reţeaua de vaccinări fictive de la centrul din comuna prahoveană Valea Călugărească, descoperită în toamna acestui an de către procurorii ploieşteni.

- Reclamă -

Şefa serviciului Resurse Umane din cadrul SJU Ploieşti este urmărită penal pentru luare de mită în legătură cu primirea unor foloase pentru angajarea unor persoane în cadrul unităţii medicale. Femeia este cercetată sub control judiciar, măsură dispusă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. În perioada în care este valabilă măsura preventivă, şefa HR nu mai are voie să-şi exercite funcţia în domeniul resurselor umane.

Oricum, ”doamna Florica” nu a mai venit la serviciu şi nici nu mai răspunde la telefon conducerii spitalului din ziua în care au avut loc percheziţiile, respectiv 29 octombrie. Este şi motivul pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă, a precizat dr. Bogdan Nica, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Femeia ar fi trebuit să iasă la pensie la începutul anului viitor şi era una dintre cele mai vechi angajate ale spitalului.

Surse judiciare au precizat că la percheziţii poliţiştii au descoperit sume mari de bani la domiciliul şefei din Spitalul Judeţean, aceştia având nevoie de câteva ore să numere toate bancnotele găsite. Se vorbeşte despre zeci de mii de euro şi peste 100.000 de lei, dar şi de multe bijuterii. Informaţia nu a fost confirmată oficial de către structura de parchet care are în anchetă acest dosar. De altfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu a confirmat decât că şefa de la HR este urmărită penal pentru acuzaţiile amintite anterior, alături de alte persoane care au legătură cu activitatea sa.

- Reclamă -

Aceste ”alte persoane” ar fi, potrivit unor surse, un instalator și un brancardier implicați și în scandalul privind afacerea vaccinării fictive de la centrul din Valea Călugărească.

Vă recomandăm să citiți și:

www.ziarulincomod.ro/cine-este-instalatorul-care-coordona-activitatea-de-vaccinare-de-la-valea-calugareasca/

www.ziarulincomod.ro/liderii-gruparii-de-falsificatori-de-certificate-de-vaccinare-de-la-valea-calugareasca-libertate/

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut