Gheorghe Vasile, bărbatul acuzat de tentativă de omor după ce a înjunghiat un tânăr într-un club din sudul Ploieștiului, a fost lăsat în libertate! Curtea de Apel Ploiești a decis miercuri, 23 mai, să-l plaseze sub control judiciar pe Gheorghe Vasile, cu interdicția de a părăsi țara și de a intra în unități de alimentație publică cu specific distractiv recreativ.

De precizat este, însă, că deși cel acuzat de tentativă de omor este în libertate, complicele său, Dinu Beniamin Mădălin, se află în spatele gratiilor pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

Reamintim că ziarul Incomod a scris în exclusivitate detalii despre acest caz. Fiind vorba despre o tentativă de omor, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova care a decis, în urma audierilor preliminare, să ceară judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului să-l aresteze pe Mădălin Beniamin Dinu, considerat principal suspect. Beniamin Dinu, cunoscut drept Beni, s-ar fi predat autoritățile spunând că este cel care l-a înjunghiat pe tânăr, iar mandatul de arestare a fost aprobat de instanță în data de 14 mai.

Două zile mai târziu, aceeași instanță din cadrul Tribunalului Prahova primește o solicitare de la procuror prin care se cerea anularea mandatului de arestare preventivă emis pe numele Mădălin Beniamin Dinu. Motivul? Nu el era autorul faptei.

Tot în data de 16 mai, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova înaintează instanței de drepturi și libertăți o a treia solicitare prin care se cere arestarea unei alte persoane suspectată a fi adevăratul autor al tentativei de omor din clubul Da Mask, în speță Gheorghe Vasile, bărbatul aflat acum sub control judiciar.

Epopeea arestărilor în cazul tentativei de omor nu se oprește aici. În data de 18 mai, procurorii revin la instanța Tribunalului Prahova și cer pentru a doua oară arestarea lui Dinu Beniamin Mădălin, iar instanța aprobă solicitarea.

Pe scurt, procurorii au un suspect pentru care cer arestarea preventivă, la două zile realizează că au făcut o greșeală și cer aceleiași instanțe să anuleze mandatul de arestare și să aresteze pe altcineva, iar peste alte trei zile merg din nou la Tribunal și cer rearestarea primului suspect. Astfel Dinu Mădălin Beniamin a fost arestat pe 14 mai, eliberat de 16 mai și arestat din nou pe 18 mai în aceeași cauză.

Încăierarea a avut loc în noaptea de 13 spre 14 mai în clubul Da Mask din Ploiești. Surse apropiate de anchetă au precizat că în jurul orei 4 dimineață a avut loc o ceartă spontană din cauza unei fete între trei bărbați, care a degenerat în cele din urmă într-o încăierare în timpul căreia s-au folosit arme albe. Unul dintre scandalagii s-a ales cu răni grave în zona toracelui, fiind înjunghiat de mai multe ori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here