Un bărbat din Măneciu a crezul că poate păcăli atât autoritățile italiene, cât și pe cele române. Bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere în Italia, în perioada de suspendare obținând un alt permis în România. Acum este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul de Combaterea Infracțiunilor contra Patrimoniului si Grupări Infracționale au definitivat cercetările şi au întocmit referat cu propunerea de trimitere în judecată a unui bărbat din comuna Măneciu, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că acesta ar fi declarat în fals că a pierdut permisul de conducere, care, în realitate, a fost reţinut de autorităţile italiene pentru două luni, obţinând în perioada de suspendare un alt permis de conducere de la autorităţile române.

Probarea activităţilor infracţionale a bărbatului s-a realizat în urma cooperării cu autorităţile judiciare din Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here