fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Bărbat împușcat în cap și gât cu un pistol airsoft pe o stradă din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Un bărbat a fost împușcat în cap și în gât cu un pistol airsoft pe o stradă din Ploiești, luni dimineață, 19 iulie. Potrivit unui raport al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, echipajele medicale au intervenit în jurul orei 06.30 pe strada Recoltei de unde l-au transportat pe bărbat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Strada Recoltei este situată în spatele mall-ului de la ieșirea din Ploiești înspre Bucov.

Potrivit unor surse din Poliția Prahova, bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost împușcat cu un pistol de tip airsoft de către cumnatul său în urma unui conflict. Cei doi s-ar fi amenințat reciproc, iar unul dintre ei a scos arma și a tras două bile de plastic în celălalt.

- Reclamă -

Agresorul a fost dus în arest pentru 24 de ore, fiind reținut de polițiști, iar ulterior a fost prezentat procurorilor din cadrul unei unități de Parchet care au decis ca acesta să fie lăsat în libertate și plasat sub control judiciar.

De asemenea, sursele amintite mai sus au precizat că arma nu era supusă autorizării, a fost găsită și ridicată de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Prahova.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut