ATENȚIE! Foto cu impact emoțional! Foto cu caracter ilustrativ.
O femeie de 35 de ani a ajuns înjunghiată în spate la spital direct din patul de amor, după ce a fost prinsă în flagrant de soţia amorezului. Culmea: cei doi făceau sex în acelaşi pat cu bunica bărbatului.

Pentru unii ieşeni, problemele conjungale se rezolvă la spital. Două paciente care au ajuns în ultima gardă în Unitatea de Primire Ur­genţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza relaţiilor amo­roase complicate în care sunt implicate. Astfel, o femeie de 35 de ani din satul Covasna, comuna Cos­tuleni, a fost transportată în UPU după ce a fost înjunghiată de o altă femeie.

Citește și Un bărbat l-a bătut pe fiul concubinei sale cu un scaun metalic

Victima ar fi fost rănită pentru că ar fi încercat să-i „fure“ băr­batul agresoarei.

Un echipaj medical a intervenit la Costuleni şi a transportat-o pe victimă în UPU. Potrivit medicilor, femeia a fost lovită cu un cuţit în spate, fiindu-i atins plămânul stâng. „Pacienta în vârstă de 35 de ani s-a prezentat cu o plagă în­junghiată în zona hemitorace stâng posterior, cu hemotorax stâng, eti­lism acut şi hipotermie uşoară“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Potrivit unor informaţii, victima a fost înjunghiată după ce femeia agresoare şi-a prins soţul în pat cu „amanta“, acasă la ea. Culmea este că în acelaşi pat se afla şi bunica bărbatului, o femeie în vârstă de 93 de ani, bolnavă, după cum au relatat unii martori. Pacienta şi soţul agresoarei ar fi avut mai multe episoade aventuriere, înainte de evenimentul de ieri.

Citește și GALERIE FOTO – Un bărbat acuză că a fost bătut de doi polițiști locali

În aceeaşi gardă în care me­dicii i-au acordat îngrijiri specifice „amantei“ de la Costuleni, în UPU a mai ajuns o pacientă suferind din cauza problemelor din relaţie. Ie­şeanca în vârstă de 20 de ani a fost consultată după ce, pe fondul unei neînţelegeri cu iubitul, a băut an­tigel. Potrivit medicilor, după evaluare, pacienta a refuzat să rămână sub supraveghere în UPU.

Citește și FOTO – Poliţia a rezolvat cel mai mare caz din istorie al celui care a ucis 49 de femei şi le-a făcut carne tocată

sursa: ziaruldeiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here