fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Bilanţul parlamentarilor: Ghiţă, Rizea şi Voicu au vorbit doar ca să se apere de DNA. Ghiță, record absolut: nicio inițiativă în patru ani de mandat

Citește Și

- Reclamă -

La finalul actualei legislaturi, există patru deputaţi care au vorbit în plen doar pentru a depune jurământul, recordul ca timp fiind stabilit la numai 29 de secunde vorbite într-un mandat întreg de patru ani. Acestora li se adaugă deputaţii Cristian Rizea, Mădălin Voicu şi Sebastian Ghiţă, care au mai urcat la tribuna Parlamentului doar pentru a se apăra de acuzaţiile DNA, în faţa votului de reţinere şi arestare preventivă, titrează news.ro

Sebastian Ghiţă, deputat ales într-un colegiu din Prahova, este deţinătorul recordului absolut în Parlament: nicio iniţiativă legislativă semnată sau coiniţiată în cei patru ani de mandat. El s-a aflat însă printre semnatarii moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, respinsă de Parlament în martie 2016.

- Reclamă -

Sebastian Ghiţă a vorbit de două ori: la jurământ şi cu ocazia cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive.

„Parlamentul României este supus unei presiuni uriaşe, folosindu-se toate mijlocele politice, mediatice şi juridice. Care este scopul presiunii? Este cel pe care mulţi dintre dumneavoastră îl şoptiţi pe culoare, îl şoptiţi în familii, îl şoptiţi cu prietenii dumneavoastră: instaurarea fricii prin hărţuire şi folosirea arestării ca instrument modern de tortură, pentru a obţine noi denunţuri. Toată societatea românească pare astăzi paralizată de frică”, spunea Ghiţă în faţa colegilor săi.

Sebastian Ghiţă candidează acum pentru un nou mandat de parlamentar pe listele PRU Prahova.

- Reclamă -

Sursa: www.actualitateaprahoveana.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut