fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Biletele de avion se vor scumpi tot mai mult în următoarea perioadă

Citește Și

- Reclamă -

Biletele de avion vor fi din ce în ce mai scumpe în următoarele luni, aceasta fiind o consecință a faptului că cererea va fi mai mare, în timp ce prețurile carburanților sunt crescute.

„Au cam explodat preţurile la combustibil. Gândiţi-vă că în anul trecut ajunseserăm la 30 de dolari barilul. Acum a sărit de 100. La 100 de dolari barilul, tona de petrol de aviaţie ajunge la 1.200 de dolari”, a declarat Dan Andrei, director operaţiuni zbor, pentru Observator.

- Reclamă -

Un avion consumă, în medie, 2,5 tone de combustibil pe oră. Pentru o cursă până Hurghada, spre exemplu, care durează peste 3 ore, compania de aviaţie plăteşte peste 10.000 de euro. Cu 60% în plus faţă de anul trecut. Asta se va traduce prin bilete mai scumpe.

„Ne aşteptăm la scumpiri între 5 şi 25%, pe anumite companii şi pe anumite destinaţii. Fireşti, oarecum. Aceste scumpiri vin ca urmare a creşterilor anterioare a kerosenului. Şi vacanţele sunt în creştere. 20-25% este tendinţa pentru anul acesta”, a declarat Roxana Ilinca, manager agenţie turism, scrie antena3.ro.

Dacă în luna martie putem cumpăra un bilet către Barcelona cu 40 de euro, în august, acelaşi bilet va fi şi de trei ori mai scump. Adică vom ajunge să platim 120 de euro. Iar acest trend se menţine şi pentru alte destinaţii, cum ar fi Roma, Paris, Londra sau Madrid.

- Reclamă -

Așa că dacă aveți planuri de vacanță, cumpărarea biletelor de avion trebuie să fie prioritară.

„Acum ar trebui să ne emitem biletele pentru vacanţa de primăvară şi pentru lunile de vară. Chiar trebuie să ne grăbim, dacă vrem să găsim disponibilitate atât pe cursele aeriene, la un preţ bun, dar şi pentru hoteluri, care încep să fie solicitată”, a declarat Roxana Ilinca, manager agenţie turism.

În 2021, pierderile din sectorul turistic au fost de 2.000 de miliarde de dolari.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un drum național s-a rupt complet din cauza ploilor

Un drum național s-a surpat aproape complet din cauza ploilor. Este vorba de o porțiune de aproximativ 100 de...
Sari la conținut