fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Blocaj la un proiect european al Primăriei Ploieşti, din cauza exproprierilor

Citește Și

- Reclamă -
Autorităţile ploieştene anunţă că există riscul unui blocaj la un proiect european de mobilitate urbană, după ce evaluarea făcută la nivelul ADR Sud Muntenia a arătat că e nevoie de exproprieri suplimentare, pentru 1.800 de metri pătraţi. Tronsonul face parte dintr-un obiectiv mai amplu, cu un preţ estimat la 32 de milioane de euro.

Primarul Andrei Volosevici a anunţat astăzi, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti, că există riscul unul blocaj la amplul proiect european de creare a unei noi legături între Gara de Vest şi Gara de Sud. Obiectivul, depus spre finanţare de administraţia precedentă, e împărţit în două etape. Prima vizează refacerea zonelor din faţa celor două gări. La Gara de Sud sunt prevăzute reconfigurarea rutieră în zona fântânii arteziene, amenajarea de parcări, amenajarea unei staţii moderne în bucla tramvaiului şi crearea unor pasaje. La capătul opus, proiectul include parcări pentru biciclete şi maşini şi un giratoriu la intersecţia străzilor Libertăţii şi Domnişori. Această etapă are un cost total estimat la 50,4 milioane de lei.

A doua etapă prevede construirea propiru-zisă a noului drum, în prelungirea străzilor Libertăţii şi Depoului, prin zona fostei rafinării Columbia. Evaluarea este de 108 milioane de lei. Proiectul include şi lărgirea străzii Depoului, iar problema legată de exproprieri, potrivit unor surse din Primărie, chiar aici apare.

- Reclamă -

„Avem o problemă cu ceea ce însemană mult lăudatul drum Libertăţii. El este etapizat pe trei calupuri, calupul numărul unu este absolut în regulă, trei la fel, la al doilea trebuie să începem procedura de expropriere pe încă 1.800 de metri, deoarece sunt nişte probleme legate de proiect şi verificatorii de la ADR ne-au cerut lucrul acesta. Deci poate fi un pic întârziat şi – de ce nu? – vă spun clar, şi în pericol, pentru că este logic ca la un moment dat cei care analizează implementarea proiectelor pe fonduri europene să nu înţeleagă cum ai prima bucată de drum, n-o ai pe a doua şi o ai pe a treia. Cam asta este logica. Trebuie să ne grăbim în sensul acesta”, a avertizat primarul Andrei Volosevici, în timpul şedinţei de astăzi a Consiliului Local Ploieşti.

Proiectul european trebuie finalizat până la 31 decembrie 2023.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Câți turiști sunt așteptați pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai

Operatorii de turism din stațiunile de pe litoral speră că în 2024 vor avea un sezon mai bun decât...
Sari la conținut