PSD Prahova reacţionează după oprirea alimentării cu apă caldă în Ploieşti. Preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Bogdan Toader, le solicită autorităţilor publice să renunţe la „spectacolul grotesc” şi insistă că există soluţii la îndemână.
Într-un mesaj publicat astăzi pe Facebook, deputatul Bogdan Toader, de altfel fost preşedinte al Consiliului Judeţean, între 2016 şi 2020, susţine că la nivelul CET Brazi existau variante astfel încât lucrările la cazanul 2, cel care asigură apa caldă menajeră, să se deruleze fără a afecta alimentarea întregului municipiu.
„Am asistat, în ultima săptămână, la criza generată de întreruperea furnizării apei calde în sistem centralizat în peste 50.000 de apartamente din Ploiești! Declarații contradictorii, ironii penibile, plângeri penale! Ploieștenii nu sunt interesați de acest spectacol grotesc, ci vor să aibă, în anul 2022, apă caldă la robinet! Și o puteți face, dacă vă pasă”, a scris Bogdan Toader.
„Aveți la îndemână soluțiile, pe care, din motive obscure, nu doriți să le puneți în practică! Nu numai CAF-ul care are nevoie de reparații există la CET Brazi, ci mai sunt și alte surse de producere a apei calde, care funcționau fără probleme la predarea acestora de către fostul operator! De exemplu, cazanul nr. 6 poate fi utilizat pentru producerea agentului termic până la 1 septembrie (data la care ar putea deveni funcțional cazanul care necesită reparații) și, dacă se fac anumite verificări, chiar și cazanul nr. 5 ar putea fi operat! Pentru asta, însă, este nevoie de puțină implicare!”, a mai afirmat preşedintele PSD Prahova.
„Simplul anunț al rezilierii contractului încheiat în 9 mai 2022, de ADI Termo Prahova, care poartă semnătura președintelui Asociației, Iulian Dumitrescu, NU REZOLVĂ PROBLEMA! Sunteți obligați să tranșați această situație fără precedent în ultimele decenii, în Ploiești!”, se mai arată în mesajul publicat marţi de deputatul Bogdan Toader.