fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Buget mai mare de investiții în 2020. Conducerea Primăriei Ploiești așteaptă mai mulți bani de la Guvern

Citește Și

- Reclamă -

Conducerea Primăriei Ploieşti se așteaptă ca 2020 bugetul de investiții să fie cu mult mai mare față de cel din 2019. Asta pentru că, potrivit primarului Adrian Dobre, procentul din impozitul pe venit repartizat de la Guvern va fi mai mare decât anul trecut, iar cheltuielile administraţiei locale cu prestaţiile sociale vor fi reduse.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a susținut că, deşi nu se cunoaşte baza de calcul, Executivul a promis o pondere mai mare din IVG pentru autorităţile locale. Astfel, Primăria Ploieşti ar urma să primească o cotă defalcată de 63% din IVG, faţă de cota de 60 anunţată anul trecut, dar nerespectată în totalitate. De asemenea, 2020 ar urma să aducă şi o scădere a cheltuielilor, tot ca urmare a deciziilor Guvernului, a anunţat Dobre.

- Reclamă -

„Încă nu ştim care va fi baza de calcul, dar am fost informaţi că va fi o cotă din IVG de 63 %, iar cel puțin 50% din cheltuielile pentru asistență socială vor fi acoperite de la bugetul de stat. Anul trecut, cota alocată a fost de 60%, cu excepția primelor trei luni, când am primit doar 41,75%. Şi, după cum ştiţi, a trebuit să suportăm noi în totalitate cheltuielile sociale, după ce, până atunci, erau acoperite în proporţie de 90% de Guvern şi 10% de primării. În acest an există și o cotă din TVA, de 3%, care se adresează instituțiilor de cultură, dar încă nu știm pentru ce tipuri de cheltuieli se va acorda”, a declarat primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Alertă cu bombă într-un avion care a aterizat de urgență în România

Un avion a aterizat de urgență în România din cauza unei alerte cu bombă.Este vorba despre un avion de...
Sari la conținut