Individul în vârstă de 38 de ani, acuzat că a incendiat intenționat mai multe pubele de gunoi din Ploiești, este un om al străzii care a creat și în trecut nenumărate probleme. Din cauza vântului, focul s-a extins și a afectat cablurile de curent ce alimentează unul dintre cei mai mari furnizori de televiziune prin cablu şi internet.
Individul în cauză se află în custodia poliţiei în vederea audierii, urmând ca la finalizarea tuturor activităţilor să fie luate măsurile legale în consecinţă, a precizat sursa citată.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a fost acuzat nu cu mult timp în urmă de loviri și alte violențe după ce a atacat un alt bărbat cu cuțitul pe stradă. Inițial acesta a fost încarcerat, dar ulterior a fost lăsat în libertate.
Este un cunoscut al polițiștilor ploieșteni, nu are o locuință, iar focul l-a făcut ca să se încălzească.
Poliţia a fost alertată printr-un apel la 112, marţi seară în jurul orelor 22.00. Cetăţeanul care a sesizat autorităţile semnala faptul că, la o ghenă de gunoi de pe strada Romană ar fi izbucnit un incendiu.
„În baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat de îndată la faţa locului, constatând faptul că incendiul se manifesta la patru tomberoane din plastic ce conţineau gunoi menajer dar şi la cablurile de curent ce alimentează o firmă care furnizează reţea de cablu şi internet”, se arată într-un cumunicat al Poliţiei Prahova.
Totodată şi la alte 2 locaţii de pe strada Ştefan Greceanu au ars conţinutul de gunoi al unor pubele metalice precum şi o pubelă din plastic amplasată într-o altă zonă a străzii.
La faţa locului au intervenit 3 echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care au lichidat incendiile produse.
Prejudiciul creat în urma incendiilor urmează a fi comunicat de către reprezentanţii societăţilor afectate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.