fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

„Cadou” de la Prefectură pentru fiica subprefectei: centru de carantină la pensiunea familiei și 300 de lei pe zi pentru fiecare carantinat

Citește Și

- Reclamă -

Fiica subprefectei de Prahova Mihaela Duță (foto sus) are o pensiune în comuna Poienarii Burchii, unde au fost aduși oameni în carantină cu acordul prefecturii și pentru care primește 300 de lei pe zi pentru fiecare persoană carantinată (230 lei pentru cazare, 70 lei pentru hrană). „Cadoul” a fost făcut doar cu girul prefecturii, deși primarul comunei ar fi trebuit să semneze un contract în acest sens, încă acesta spune că nici măcar nu a fost informat oficial despre situație.

Încă de vineri reporterii ziarului Incomod documentează acest subiect, însă, subprefectul județului, Mihaela Duță, a refuzat să vorbească.

- Reclamă -

Pensiunea din Poienarii Burchii a fost recent deschisă, spune primarul comunei, Daniel Nedelcu, locul nefiind nici măcar introdus în circuitul turistic. Cu toate acestea, deja are încasări, de la stat. Printr-o hotărâre de Guvern, locurile de carantină primesc de la stat 230 de lei pe zi pentru cazare și 70 de lei pe zi pentru mâncare, pentru fiecare carantinat. Banii sunt plătiți prin primării, dar primarul comunei spune că nu a semnat nimic și că nici măcar nu știe ce decizie ar fi luat dacă ar fi fost întrebat oficial, dat fiind că oamenii din sat se opun să fie aduși carantinați la Poienarii Burchii.

„Este pensiunea fiicei doamnei subprefect, care a devenit centru de carantină. Nouă ni s-a cerut de la prefectură să identificăm spații de cazare, aveam două, pensiunea aceasta și un așezământ al mănăstirii Pissiota, doar că cei de la mănăstire au refuzat să-l dea.

În mod normal, primăria plătește, dar nu am semnat niciun contract. Dacă îl semnez, îmi pun toată lumea în cap, or să spună că eu sunt vinovatul, că eu i-am adus aici, dacă nu-l semnez, oamenii aceia unde să se ducă?! Este plină pensiunea, mai este o singură cameră liberă și am sunat la Prefectură și le-am cerut să o lase pentru un copil care a fost plecat în SUA la o operație, este la Otopeni acum (n.r. sâmbătă, 4 aprilie) și să fie carantinat la întoarcere cât mai aproape de familie”, a declarat primarul pentru ziarul Incomod.

- Reclamă -

Acesta a mai precizat că încă de joi, 2 aprilie, au fost aduși oameni în carantină la pensiunea fiicei subprefectei, dar până sâmbătă încă nu-l informase nimeni oficial, știa acest lucru de la oamenii din comună.

„I-au băgat pur și simplu acolo, eu nu am semnat niciun contract, nici nu am văzut vreun contract și nici nu știu ce să fac. Oamenii carantinați acolo stau închiși în camere, cu cheia pe dinafară, numai jandarmii deschid când le aduc mâncarea. Am fost pus fără să știu într-o situație aiurea, neștiind că au venit oameni acolo, până la urmă sunt și eu autoritate publică, măcar un telefon putea să dea cineva… Ar fi trebuit să semnăm un contract înainte, atât cu pensiunea, cât și cu firma de catering, ceea nu s-a întâmplat, habar n-am cine le aduce mâncare, cum și în ce fel.”, mai spune primarul Daniel Nedelcu.

Acesta a mai explicat că din câte știe pensiunea dispune de 22 de locuri de cazare, distribuite în 6-7 camere.

 - Ziarul INCOMODPe declarația de avere a subprefectei Mihaela Duță (foto dreapta) figurează mai multe terenuri în comuna Poienarii Burchii. Am vrut să o întrebăm dacă această pensiune este construită pe unul dintre acele terenuri și cum comentează faptul că pensiunea fiicei sale a primit oameni în carantină, deși primarul nu știe nimic. Nu a răspuns la apeluri sau la mesaje, de abia duminică, 5 aprilie, subprefecta Mihaela Duță a trimis un sms unui reporter al ziarului Incomod în care a spus că are în vedere întrebările noastre și că va răspunde. Când, dumneai știe.

- Reclamă -

A răspuns în schimb reporterilor de la Libertatea cărora le-a spus că nu vede nimic rău în această afacere și că nu este în comitetul județean pentru situații de urgență, astfel că nu a fost unul din cei care au luat această decizie, dar că și dacă ar fi fost, ar fi votat „pentru”.

„Nu este clădirea mea, este a unei întreprinderi individuale a fiicei mele. Iar eu nu sunt în Comitetul pentru Situații de Urgență. Și dacă aș fi fost, tot eram de acord. Oricum, am fost consultată. Este situație de criză, este o nebunie. Din 3 aprilie, ora 0.00 au intrat și alte țări în zona roșie și se caută soluții pentru izolarea oamenilor. (…)

Eu și fiica mea ar trebui să fim primele care ne temem. S-a făcut dezinfecția, fiica mea intră acolo, face curat, spălă și calcă rufele. Oamenii sunt supărați și speriați degeaba. (…)

Am fost de acord când am fost consultată. Dacă ai ceva și poți să ajuți, de ce să nu ajuți?! Eu nu sunt în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, sunt persoana care nu participă la ședințe, să nu fiu expusă.”, a spus Mihaela Duță pentru Libertatea, făcând precizarea că pensiunea nu este pe unul dintre terenurile pe care le deține personal.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Amarata rau ,,subprefecta,,asta, de ce nu ma mira oare refuzul dialogului cu presa.
    ,,Fata mea este model, e fata de colonel,, n-are ea habar de Administratie, Locala, Centrala sau Europeana dar la afaceri cu lemn si constructii se pricepe.
    Oare cine o ,,recomanda,, de nu stie d-l. primar de la Poienarii Burchii ? Pai nu stie PNL-ul ce face PMP-ul?
    Zau d-l. Nedelcu, daca nu stiti chiar nimic sau nu a-ti fost informat, ce mai cautati in scaunul de primar?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat și o femeie loviți intenționat cu mașina după o șicanare în trafic

Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 20 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de...
Sari la conținut