fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Campanie de donare de sânge organizată de municipalitate în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Primăria municipiului Ploiești a organizat luni, 12 iulie 2021, la sediul său din Piața Eroilor nr. 1A, Campania de Donare de Sânge.

Evenimentul, inițiat de către municipalitatea ploieșteană și derulat în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, are ca scop ajutorarea persoanelor aflate în suferință și care au nevoie de sânge.

- Reclamă -

Reamintim celor interesați că, pentru a deveni donator de sânge, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • greutate peste 50Kg
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
  • să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice,boli endocrine
  • inocularea vaccinul anti Covid (fie monodoza, doza 1 sau doza 2) să fi avut loc cu minim 10 zile înainte de donare.

De asemenea, donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli:

  • hepatită (de orice tip)
  • TBC
  • sifilis
  • malarie
  • epilepsie si alte boli neurologice
  • boli psihice
  • bruceloză
  • ulcer
  • diabet zaharat
  • boli de inimă
  • boli de piele: psoriazis, vitiligo
  • miopie forte peste (-) 6 dioptrii
  • cancerSursă foto facebook.com/ploiestiprimarie
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut