fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Campionatul Klausenburg Retro Racing, în acest weekend, în Ploiești

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv,  organizează sâmbătă, 5 octombrie 2019, evenimentul “Klausenburg Retro Racing”.

Astfel, în intervalul orar 14:00 – 22:00, se va întrerupe circulaţia autovehiculelor pe Bd. Independenţei, de la Statuia lui Radu Stanian şi până la Gara de Sud. În consecinţă, autobuzele vor circula pe sensul Centru – Sud, pe strada Bobâlna, cu staţii la ”Pelican” şi ”Liceul de Artă Carmen Sylva”.

Pe sensul Sud – Centru, pe strada Democraţiei, autobuzele opresc în staţiile ”13 Decembrie”, ”Covurlui” si ”Muzeul de Istorie”.

- Reclamă -

Traseele troleibuzelor 44 si 202 vor fi scurtate la Hale Coreco. Legătura între Centru si Gara de Sud se va face cu ajutorul celorlalte trasee cu parcurs în zonă. În locul stației ”Coreco Sud”, traseele autobuzelor 1, 2, 30, 32 vor efectua stația ”Gara Sud” din fața P.T.T.R. Sud, comună cu cea a tramvaiului 101.

În acest context, precizăm că atât ruta cât și intervalul orar de deviere a circulației poate suferi modificări, funcție de indicațiile agenților de poliție rutieră care vor fi prezenți în zonă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut